Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, lansează o nouă campanie care urmărește să aducă în prim plan performanța, rezistența în timp și calitatea produselor sale.
Sub sloganul „Familia este businessul tău”, campania semnată de Oxygen și susținută în mediul digital de Zitec, a pornit de la insight-ul conform căruia pentru mulți dintre noi viața de familie a ajuns să se asemene cu gestionarea unui mic business, în care lucrurile se succed cu repeziciune.
O familie “lucrează” acum non-stop pentru a satisface nevoile membrilor săi și, așa cum businessurile necesită echipamente de calitate ca să funcționeze pe termen îndelungat, la fel și familiile au nevoie acasă de electrocasnice durabile, cu tehnologii și funcții avansate pe care să se poată baza ani la rând.
În această direcție, campania dezvăluie 4 povești antreprenoriale spuse de familii, cu toate investițiile și bucuriile care vin la pachet într-o “afacere”. Iar electrocasnicele Arctic, testate pentru multe cicluri de funcționare, sunt mereu aici pentru ca „afacerea” să meargă cu ușurință, indiferent de cât de multe haine trebuie spălate, câte plăcinte vor fi gătite sau de câte ori se va deschide și închide ușa frigiderului.
„Am intrat în casele românilor în urmă cu jumătate de secol și, de atunci, am evoluat alături de ei, înțelegându-le în permanență preocupările legate de investițiile în produse de bună calitate. Astfel s-a conturat ideea campaniei „Familia este businessul tău”, care vine să arate că, indiferent de intensitatea la care sunt utilizate acasă, nimic nu poate surprinde electrocasnicele Arctic, care sunt durabile și au o calitate dovedită”, a declarat Gabriel Eremia, Director de Marketing și Product Management Arctic.
Cu ajutorul strategiei de comunicare și a conceptului, campania consolidează promisiunea de expert a brandului, recunoscut pentru calitatea produselor și pentru faptul că s-a adaptat constant nevoilor actuale, inovând și dezvoltând portofoliul de produse.
Arctic este cel mai puternic și iubit brand românesc (conform studiului realizat de către Unlock Market Research și Revista BIZ, 2020) și a fost certificat drept brandul de electrocasnice care oferă cel mai bun raport calitate-preț de către International Certification Association (ICERTIAS). Certificarea a fost primită în urma votului românilor și este parte a studiului ICERTIAS Best Buy Award 2019/2020.
„Am creionat campania pornind de la o perspectivă din interior, intrând în casele familiilor de români și arătând provocările, dar mai ales bucuriile pe care le aduce o „afacere” în care treburile casnice sunt lăsate în seama electrocasnicelor Arctic. Oxygen a surprins creativ foarte bine aceste insight-uri și, cu ajutorul echipei de digital marketing Zitec, avem convingerea că această campanie va contribui semnificativ la apropierea brandului de publicul tânăr, precum și la reiterarea calității și durabilității produselor Arctic”, a declarat Daniela Costi, Brand Manager Arctic.
Prin intermediul echipei de digital marketing Zitec, campania se desfășoară în mediul digital, conform strategiei „digital first” a brandului, fiind implementată pe platformele de social media (Facebook, Instagram și YouTube), la care s-au adăugat și componente de Google display, media tradițională și influencer marketing.
Paul Ipate și Cătălina Grama (Jojo), Răzvan și Irina Fodor, Robert Diaconeasa (DaddyCool) și Sore arată cum s-ar desfășura o „afacere” în casele lor, ajutați de electrocasnicele Arctic, care fac față unui nivel intens de folosire.
Echipele care au realizat campania sunt:
Echipa Arctic:
Gabriel Eremia – Marketing & Product Management Director / Alexandra Pascu – Head of Brand Marketing / Daniela Costi – Brand Manager Arctic / Sandra Bodea– Digital Marketing Specialist / Diana Constantin – Social Media Specialist / Ana Maria Nechifor – Digital Content Specialist / Liliana Nap – Customer Marketing Coordinator / Mihaela Mușat – PR Coordinator
Echipa Oxygen:
Cristiana Belodan – Strategy and Transformation Director / Sinziana Focșa – Strategic Planner / Irina Manole – Senior Account Manager / Laura Hladii – Account Manager / Alex Manciu – Group Creative Director / Raisa Știrbu – Art Director
Echipa Zitec:
Dan Toma – Digital Marketing Director / Alina Ciotârnel – Digital Project Manager / Izabela Girbea- Digital Marketing Strategist / Andra Postelnicu – Digital Marketing Assistant / Andrei Oancea – Digital Marketing Strategist / Olivia Sabotnicu – Digital Marketing Specialist