ARA DINKJIAN este cunoscut cel mai mult ca fondator şi lider al influentului grup instrumental NIGHT ARK, o formație de jazz care a spart multe bariere în anii 80‐90, prin fuziunea cu rădăcinile muzicii anatoliene. Compozițiile sale au fost înregistrate de muzicieni de top, printre care Eleftheria Arvanitaki, Sezen Aksu şi Demis Roussos, în 13 limbi diferite, dovedind că, până la urmă, muzica este limbajul universal. Cu unul dintre hiturile sale, „Homecoming” (mai cunoscut în lume sub numele „Dinata Dinata”), a fost ales să închidă ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004.
Cine este, însă, ARA DINKJIAN? În armeană Արա Տինքճեան, ARA DINKJIAN este un muzician armeano‐american, considerat cel mai bun interpret la oud din lume. Născut la New Jersey în 1958, a debutat la numai cinci ani, la Târgul Internațional al Oraşului New York, cântând la doumbag. S‐a alăturat grupului tatălui său, Onnik Dinkjian, un recunoscut muzician armean de folk şi muzică religioasă. Valoarea sa incontestabilă i‐a adus o bursă la prestigioasa Hartt School din Hartford, Connecticut, unde a studiat numeroase instrumente tradiționale. În 1980 a absolvit colegiul, fiind singurul muzician care a obținut un grad special pentru interpretarea la oud – instrumentul care avea să‐l facă cunoscut în jurul lumii.
În 1986 a înființat grupul Night Ark, după ce producătorul RCA Steve Backer a auzit un demo cu o compoziție originală a lui Dinkjian. Rezultatul: un contract pentru un disc, „Picture”, apărut în acelaşi an.
În 2002, Ara Dinkjian a fost ales să reprezinte Armenia la Prima Întâlnire Internațională Oud de la Thessaloniki. A urmat invitația la Festivalul Internațional Oud din Ierusalim în 2005, şi la Festivalul Oud 2008, unde a înregistrat un album excepțional, „Peace on Earth”, alături de Sokratis Sinopoulos – liră (Grecia), Tamer Pinarbasi – kanun (Turcia), Rimon Haddad – bass (Palestina) şi Zohar Fresco – percuţie (Israel).
De‐a lungul carierei sale, Ara Dinkjian şi‐a dezvoltat continuu stilul, îmbinând fericit rădăcinile sale estice şi vestice. Astfel a ajuns la ceea ce cântă astăzi, un stil foarte personal, cu o amprentă puternică asupra tonurilor frumoase.
După Misia, Trilok Gurtu şi Christoph Pepe Auer, ARA DINKJIAN este al patrulea nume mare al scenei de muzica lumii care şi‐a confirmat prezența la ediția din acest an a Festivalului Plai. El va urca pe scenă cu oud‐ul său în seara zilei de sâmbătă, 11 septembrie 2010, alături de Sokratis Sinopoulos – politiki lira, Vangelis Karipis – percuţie şi Nikos Kalatzakos – claviaturi, pian.
Discografie:
ARA DINKJIAN – Peace On Earth (Krikor Music)
ARA DINKJIAN – An Armenian In America (Krikor Music)
NIGHT ARK – Petals On Your Path (Universal/EmArcy)
NIGHT ARK – In Wonderland (Universal/PolyGram/Verve)
NIGHT ARK – Treasures (Traditional Crossroads)
NIGHT ARK – Moments (RCA/BMG/Novus)
NIGHT ARK – Picture (RCA/BMG/Novus)
ARTO TUNCBOYACIYAN & ARA DINKJIAN – Onno (Libra Music)
ARTO TUNCBOYACIYAN & ARA DINKJIAN – Tears Of Dignity (Libra Music)
ARTO TUNCBOYACIYAN ‐ Aile Muhabbeti (Universal)
ARTO TUNCBOYACIYAN – Avci (Imaj)
ELEFTHERIA ARVANITAKI – Live At Vrachon (Polydor)
ELEFTHERIA ARVANITAKI – The Bodies And The Knives (Polydor)
KOMAR FARUK TEKBILEK – Tree Of Patience (Alif)
OMAR FARUK TEKBILEK – Dance Into Eternity (Celestial Harmonies)
OMAR FARUK TEKBILEK – Crescent Moon (Celestial Harmonies)
OMAR FARUK TEKBILEK – Mystical Garden (Celestial Harmonies)
OMAR FARUK TEKBILEK – Whirling (Celestial Harmonies)
BRIAN KEANE/ OMAR FARUK TEKBILEK – Beyond The Ski (Celestial Harmonies)
HASAN ISAKKUT ‐ Kibar
BHAVANI – (Keytone)
ONNIK DINKJIAN – Voice Of Armenias (Krikor Music)
ONNIK DINKJIAN – The Many Sides Of Onnik (Krikor Music)
Ara Dinkijan mai apare ca invitat pe un număr de 18 albume, compoziţiile sale sunt incluse pe 45 de compilaţii iar semnătura sa se regăseşte pe coloana sonoră a trei filme.
{mosloadposition user10}