Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

AQUILA raportează un profit net de 70 milioane de lei

Sediu AQUILA

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a încheiat primele 9 luni din 2023 cu afaceri în creștere, susținute de segmentul de afaceri distribuție care a generat aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei.

Veniturile AQUILA au depășit 1,7 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2023, o creștere de aproximativ 14% față de aceeași perioadă a anului 2022. Profitul net al companiei a ajuns la 70 milioane de lei, un avans de 9%.

Cătălin Vasile, CEO AQUILA: „Am continuat strategia asumată pentru o creștere profitabilă și sustenabilă a afacerilor. Diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea brandurilor proprii și canalele de distribuție cu ritm mai mare de creștere au fost prioritare. Rezultatele înregistrate vin în întâmpinarea așteptărilor investitorilor și vom depăși bugetul anunțat în aprilie. Veniturile au un trend, în general, crescător în trimestrul patru al anului ca urmare a cererii pentru bunuri de consum în sezonul sărbătorilor de iarnă și ne concentrăm pentru a îndeplini viziunea AQUILA de a avea cel puțin un produs distribuit în fiecare casă. Ne menținem obiectivele privind dezvoltarea organică, creștere prin achiziții și optimizarea operațiunilor, inclusiv prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare pentru prima achiziție planificată, anunțată recent.”

Sediu AQUILA

În structura veniturilor, în primele 9 luni ale anului, segmentele distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 15%, respectiv 12%, comparativ cu perioada similară din 2022. Veniturile din segmentul transport au fost în scădere cu 5%. Avansul veniturilor din segmentul distribuție se datorează dezvoltării organice, susținută de creșteri de 27% în canalul tradițional, 16% în canalul benzinării și 15% în canalul HoReCa.

Vânzările brandurilor proprii, care includ 86 de articole din gamele – Gradena, La Masă și Yachtis – au depășit 64 milioane de lei. Recent, compania a lansat o campanie integrată de promovare pentru brandul propriu de legume și fructe congelate – Gradena, care a înregistrat o creștere de peste 58% a vânzărilor în primele 9 luni din 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Marja brută din vânzarea mărfurilor a urcat cu aproximativ 40 milioane de lei, un avans de 13 puncte procentuale, și s-a menținut constantă, la aproximativ 21%. EBITDA a ajuns la 116 milioane de lei, o creștere de 5%.

Raportul integral cu rezultatele financiare aferente primelor 9 luni îl găsiți aici.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.