Clasicul și modernul și-au dat mâna în a le oferi copiilor, tinerilor și familiilor lor perspectiva unor noi moduri de învățare, bazate pe joacă, spirit de echipă, puterea poveștilor, terapie și dezvoltare prin artă, combinate cu ateliere de tehnologie. Educația analogă și cea digitală s-au împletit în mod inspirat, în cadrul a peste 70 de ateliere de învățare organizate de Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax, în cadrul proiectului Generația TehnoWorld. EduFortress 2023 – Childhood Festival – Generația Tehnoworld a beneficiat de parteneriatul cu Muzeul Național al Bucovinei.
Ziua Internațională a Copilului petrecută de copii, adolescenți și adulți în Cetatea de Scaun a Sucevei demonstrează valoarea educației non-formale în viața elevilor din România. Chiar dacă nu e soluția completă la problemele sistemului de educație formală, poate oferi răspunsuri și soluții la numeroasele limitări cu care se confruntă școala de azi.
„Toți am fost copii și așa cum știm, copilăria pune primele însemne pe comportamentul, obiceiurile și atitudinile noastre, de aceea a fost o provocare să organizăm Festivalul Copilăriei EduFortress – Childhood Festival la Cetatea Sucevei și să stabilim un echilibru între educație și distracție”, a declarat, în numele echipei de la EduMax, profesoara Elena-Manuela David, coordonatoarea proiectului Generația TehnoWorld.
EduFortress – Childhood Festival 2023 – Generația TehnoWorld este un eveniment dedicat copiilor, adolescenților, familiilor, care reunește artiști, animatori socio-educativi, oameni implicați civic și colaboratori entuziaști, care au oferit participanților o varietate de 70 de ateliere interactive în care creativitatea, logica, susținerea emoțională, comunicarea în limba engleză, storytellingul, dezvoltarea abilităților de viață și spirit civic, învățarea experiențială, rezolvarea de probleme, dezvoltarea personală, gestionarea stresului, parentingul, robotica, învățarea cu ochelarii VR, elementele de programare și siguranță cibernetică, atelierele de reportaje TV, teatrul, jocurile logice și de strategie, sportul, desenul, pictura, muzica, tehnicile de lucru manual, elementele de prim ajutor, lectura, conversațiile de business și leadership, elementele de etichetă, grădinăritul și dansul au oferit experiențe de învățare utile și distractive.
Printre invitații de seamă se numără maestrul Mihai Pînzaru PIM, actorul, regizorul și percuționistul Orlando Petriceanu, Maria și Gabriela Teișanu care au regizat un moment în memoria compozitorului bucovinean Ciprian Porumbescu. Atelierele susținute de acești artiști au fost asaltate de copii, ceea ce demonstrează că arta și spectacolul de calitate rămân un pilon de bază în educație.
EduFortress 2023 – Childhood Festival – Generația TehnoWorld este un proiect dedicat comunității de copii și părinți din zona județului Suceava, susținut de compania TehnoWorld. Participarea la ateliere a fost gratuită și deschisă tuturor vizitatorilor pe baza biletului de intrare în Cetatea Sucevei. La festival au participat și 200 de invitați din zona Fălticeni, 300 de copii din zone defavorizate și alți 30 de copii cu cerințe educaționale speciale.
Întregul program al activităților și denumirile atelierelor și trainerilor pot fi consultate aici.
Parteneri educaționali: Muzeul Național al Bucovinei, British Council, Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Librăriile Alexandria, Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate, Ryma Youth Asociation, Centrul Pas cu Pas, Aripi în Europa, Hope For Humanity, Open Hands Charity, Logiscool, Fundația Umanitară ASSIST, Clever Children, Young Engineers, AVESTIM Cyber Security, Creative Engineering Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Alianța Franceză, Joacademia, AM Leadership Academy, InBusiness, Daniela Palade Teodorescu Communication, Pixeda, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Trupa Foli, Suceava Culturală, Decathlon, Sport for All Suceava Association, Centrul Educațional Sofia, Interact Suceava-Bucovina, LEO Bucovina, Asociația Ciprian Porumbescu, AMBU-LIFE, Smarty Kids, Bucovina Dance Studio
Parteneri media: Intermedia TV, VIVA FM, VIVA Kids, Monitorul de Suceava, Bucowina Plus, Kiss FM
Creatori de ateliere: Mihai Pînzaru PIM (portrete), Izabela Tabarcea și Maria Ciobanu (pictură animale 3D, măști, pictură pe ghivece și material textil), atelierele de storytelling organizate de British Council și simulări examene Cambridge organizate de Edumax,Atelier de Mozaic – Cătălina Stanciu, Dana Postolache (mindfulness și flori în ghivece), Maria Teișanu și Gabriela Teișanu – Atelier „Ciprian Porumbescu și Berta Gorgon”, Nicoleta Cheler – păpuși croșetate, Orlando Petriceanu – percuție, ritmuri și boomwakere, Ramona Petriceanu Cutină și Narcisa Marian (teatru) Georgiana Prisăcari (bijuterii handmade), Bobby Stroe (muzică și turism), Dragoș Bucătariu (solist), Elena Manuela David (matematică și storytelling, jocuri logice și strategie), Monica Prisăcaru (atelier reportaje radio-TV), Irina Biciușcă (jocuri sportive), Florina Isachievici (aritmetică mentală), ateliere de joc și joacă, de dans, de baloane colorate, de fotografii, de hardware și software personalizate (de roboți, robotică, ochelari VR, siguranță cibernetică), de împletit codițe și brățari, de prim ajutor, de autonomie în învățare, origami, comunicare, quilling, ateliere de cântece ucrainiene
Echipa de organizare: Laura Salciuc, Dana Postolache, Șerban Flavius Oșlobanu, Anca Vranău, Bianca Petrescu, Elena Manuela David și echipa de voluntari ai Asociației EduMax, precum și voluntarii invitați de partenerii evenimentului.