Compania Hidroelectrica se află, astăzi, în plină expansiune, înregistrând în primul semestru al anului 2021, o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, în creştere cu 77,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Hidroelectrica, socotită „perla sistemului energetic al României” este deținută în proporție de 80% de către Statul Român prin Ministerul Energiei, iar 20% de către Fondul Proprietatea.
București, 18.10.2021. Appraisal & Valuation SA (deținătorul brandului NAI Romania și unul dintre liderii pieței de evaluări, indicativ bursier APP) anunță câștigarea prin licitație publică a contractului de evaluare a peste 1.000 de active (bunuri imobile și mobile), aparținând companiei de stat Hidroelectrica. Contractul se va desfășura pe durata a 36 de luni.
„Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie de stat din România, raportând în primul semestru profituri cu adevărat remarcabile, de aceea suntem onorați să contribuim la dezvoltarea unei companii de succes, de o asemenea mărime. Acest contract reprezintă un plus de credibilitate atât pentru partenerii din țară, cât și pentru marile companii din Europa, pe care le vizăm în viitorul apropiat. Strategia noastră de creștere include extinderea pe piețele internaționale, iar experiența din teren, calitatea serviciilor și timpul excelent de răspuns sunt atuurile noastre de necontestat”, a declarat Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA.
Acțiunile Appraisal & Valuation SA sunt listate, sub simbolul APP, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (piața AeRO) a Bursei de Valori București. Compania a derulat un plasament privat de acțiuni, care s-a desfășurat cu succes. Plasamentul privat de acțiuni, precum și operațiunile referitoare listării la bursă au fost intermediate de broker-ul TradeVille.
Strategia Appraisal and Valuation SA de a performa pe piața de capital include atragerea în echipă a celor mai buni specialiști de pe piață, crearea unor divizii noi, achiziții de companii din același domeniu de activitate și arii conexe, precum și extinderea serviciilor și a platformelor digitale atât la nivel local, cât și internațional.