- Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul evaluării, compania vizează o accelerare a creșterii, prin fuziuni și achiziții, precum și o consolidare a pieței, fiind direct conectată la piața imobiliară și la cea financiară
- Compania a încheiat un acord cu TradeVille, cel mai activ broker de retail și premiat BVB în 2021 pentru intermedierea finanțărilor la bursă
Appraisal & Valuation SA, unul dintre liderii pieței de evaluări, cu o experiență de peste 10 ani în domeniu, va deveni prima companie de evaluare din Romania listată la Bursa de Valori București (BVB).
Listarea la bursă a companiei este unul dintre elementele cheie ale strategiei de dezvoltare pe termen lung, care vizează dezvoltarea prin intermediul unor parteneriate strategice și realizarea unor operațiuni de fuziuni și achiziții, cu scopul consolidării pieței de profil, dar si a extinderii pe noi nișe de piață. Atragerea unor specialiști recunoscuți în domeniu, prin programe de motivare și fidelizare de tip Stock Option Plan, este un alt aspect vizat prin transformarea în companie publică listată, ceea ce va ajuta la creșterea aptitudinilor companiei și prestarea unor noi categorii de servicii pentru clienți.
Principalii clienți ai Appraisal & Valuation SA provin din sistemul bancar, iar o parte din serviciile de evaluare sunt efectuate pentru stabilirea valorii de piață a garanțiilor bancare.
În mai 2021, Appraisal & Valuation SA a semnat un parteneriat strategic cu Transilvania Broker, al patrulea cel mai mare jucător de pe piața românească de brokeraj în asigurări, oferind servicii de evaluare în exclusivitate clienților TBK, contribuind la accesarea pieței de asigurări și, implicit, a unor categorii noi de clienți.
„Vom continua politica de dezvoltare și consolidare a business-ului atât prin noi achiziții de companii, cât și prin încheierea unor parteneriate strategice. Listarea la bursă a companiei este un obiectiv important pentru noi, care ne va ajuta să ne punem în aplicare strategia de extindere și ne va oferi o sursă semnificativă de capital pentru finanțarea acesteia,” a declarat Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA și Președinte al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.