Apolla Events organizează pe 25-26 noiembrie ultima sa ediție de toamnă în cadrul căreia continuă să susțină și să promoveze micile afaceri locale într-un cadru de poveste.
Evenimentul se va desfășura aproape de zona centrală a Bucureștiului, la Maison 13, ce va servi ca spațiu de desfășurare într-o zonă boemă și foarte apreciată de iubitorii de produse locale. De asemenea, interiorul de poveste va găzdui expozanți cu produse unice în timp ce exteriorul va fi locul perfect pentru a savura o cafea delicioasă sau o ciocolată caldă aromată de la coffee van. Programul începe la 10:00 și se încheie la 20:00, iar intrarea este gratuită.
Vizitatorii vor putea descoperi atât produse realizate manual, cât și produse revândute pentru o nouă șansă: bijuterii, lumânări, decorațiuni (ceramică, rășină, florale), accesorii, cosmetice naturale, picturi, deserturi.
Târgul de Brumar II este ultimul eveniment organizat de Apolla Events în această toamnă, organzație care a găzduit până acum numeroși artiști și vânzători din sfera locală prin edițiile anterioare și a ajutat la promovarea comunității acestora prin susținerea târgurilor, dar și prin consultanța pe care o acordă participanților pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească brandingul și să-și crească vânzările. În aceeași locație se vor găzdui și două târguri de Crăciun pe 2-3 și 16-17 decembrie.
Apolla Events este o firmă de organizare evenimente ce dorește ca prin târgurile sale să încurajeze micii antreprenori și să le ofere o experiență cât mai confortabilă, personală, distractivă și unică.