Aplicaţia a fost învingătoare la categoria „Best Mobile & Media Application”
Aplicaţia TVR INFO pentru iPhone şi iPad a fost declarată cea mai bună aplicaţie de media pentru mobil la Gala Premiilor „COMUNIC@ŢII Mobile 2011”, care a avut loc pe 6 decembrie la Aula BCU din Bucureşti. În cadrul ediţiei a opta a decernării premiilor „COMUNIC@ŢII Mobile”, au fost acordate 13 premii, aplicaţia TVR INFO fiind nominalizată la categoria „Best Mobile & Media Application”.
La patru luni de la lansare, aplicaţia TVR INFO a fost descărcată deja de aproximativ 17.000 de persoane. În jur de 150 de noi utilizatori descarcă zilnic aplicaţia, ea ocupând acum locul al treilea la categoria „Ştiri” şi 130 în topul general AppStore România.
Premiul a fost ridicat de Cristi Corobană, consilierul Preşedintelui-Director General al TVR pentru strategiile de dezvoltare a platformei web şi multimedia, iniţiatorul acestui proiect. „Mă bucură faptul că aplicaţia TVR INFO este apreciată de specialişti, după cum sunt extrem de încântat de ecourile pozitive pe care ea le are în piaţă. Reacţiile utilizatorilor mă fac să cred că ea şi-a atins scopul, aceea de a fi „oglinda”, pe mobil, a televiziunii de ştiri a românilor”, a declarat Cristi Corobană.
TVR INFO este prima televiziune din România care a început să transmită live conţinut video pe mobil şi pe tabletă, 24 de ore din 24. Utilizatorii de iPhone şi iPad pot urmări în direct programele TVR INFO în orice colţ al lumii s-ar afla şi la orice oră, graţie aplicaţiei pe care o pot descărca gratuit din AppStore.
Despre aplicaţia TVR INFO:
Aplicaţia TVR INFO a fost dezvoltată pe platforma Appscend (www.appscend.com) şi lansată la 1 august 2011. Ea se poate descărca gratuit din categoria „News" a magazinului de aplicaţii Apple şi cuprinde atât programul TVR INFO live, cât şi ştiri redactate, actualizate la fiecare 15 minute şi împărţite pe nouă categorii de interes (Cultură, Actualităţi, Politică, Social, Extern, Europa, Meteo, Business şi Sport). De asemenea, aplicaţia oferă utilizatorilor acces şi la streaming-ul postului de radio România Actualităţi.
Despre TVR INFO:
Canalul de ştiri al televiziunii publice are din 2 mai 2011 o nouă identitate, atât la nivel vizual, cât şi în conţinut. Relansat sub sloganul „Televiziunea de ştiri a românilor”, TVR INFO are o nouă grilă de programe, cu emisiuni de ştiri şi dezbateri pe teme de actualitate internă, politică externă, economie, afaceri şi sport. Din oră în oră, TVR INFO transmite cele mai proaspete ştiri din ţară şi de peste hotare, iar principalele subiecte ale zilei sunt discutate pe larg cu jurnalişti profesionişti şi invitaţi din tot spectrul politic, economic şi social, în cadrul Dezbaterilor INFO+.
Rebrandingul TVR INFO – lansat iniţial ca un canal axat pe informaţii utilitare – a fost unul dintre principalele obiective ale noului management al TVR, instalat în iulie 2010. Demersul de a repoziţiona în content şi imagine TVR INFO face parte dintr-un proces mai amplu al TVR, de redefinire a rolului său de serviciu public de media, care promovează jurnalismul responsabil şi dezbaterile pe teme relevante pentru România. TVR INFO este recepţionat în toate reţele de cablu şi în sistemul Direct to Home – DTH.
Despre COMUNIC@ŢII Mobile:
Revista COMUNIC@ŢII Mobile (C@M) este o publicaţie lunară, cu o periodicitate editorială de 10 ediţii pe an (cu excepţia lunilor ianuarie şi august). Revista este un proiect educaţional de cultură a comunicării şi afaceri în comunicaţii, conceput de către Mobile Media Company S.R.L. Revista COMUNIC@ŢII Mobile, dar şi website-ul www.comunic.ro, sunt citite şi vizitate de peste 120.000 de persoane din companiile IT&C din România şi în peste 25 de comunităţi româneşti din afara graniţelor ţării.