Raiffeisen Smart Market a atins pragul de 500.000 de utilizatori, intrând astfel în topul aplicațiilor de loializare pe piața financiară din România.
Raiffeisen Smart Market face parte din strategia de digitalizare și inovare a băncii, completând portofoliul de produse și soluții digitale oferite clienților. Este prima aplicație bancară din România care le oferă acestora în același timp discount-uri sau premii de la branduri relevante – cashback pentru plățile cu cardul Raiffeisen, puncte de loialitate, oferte la produse bancare și premii.
Până în prezent, cei 500.000 de utilizatori ai aplicației au beneficiat de 300.000 de vouchere de la peste 100 de comercianți, cu cashback în valoare de peste 250.000 de euro și oferte la peste 16.000 de produse de creditare și economisire inițiate digital.
”În ultimul an am construit un ecosistem de loialitate complex si, în același timp, stabil, care ne-a depășit așteptările din multe puncte de vedere. În lunile următoare pe lângă extinderea rețelei de comercianți parteneri și adăugarea de noi oferte la produsele noastre bancare, vom introduce mecanisme de gamification și engagement pentru a face aplicația Smart Market și mai interactivă, cu impact direct atât în loializare și monetizare, cât și în creșterea satisfacției clienților noștri – fundament în drumul nostru către cea mai recomandată instituție financiară” – declară Cătălin Munteanu, Director Executiv Clienți Persoane Fizice, Raiffeisen Bank România.
Pentru a avea acces la aplicația Smart Market, clienții persoane fizice trebuie să dețină un card Raiffeisen Bank și serviciul de mobile banking – Smart Mobile.
Aplicația este disponibilă în App Store și Play Store pentru dispozitive cu sistemul de operare în versiunea minimum 10 Android sau minimum 13 iOS. În plus, clienții își pot salva în aplicație toate cardurile de loialitate cu ajutorul funcției „Carduri Virtuale” pentru a avea o experiență de shopping completă, lipsită de griji.
Din aprilie 2023, Raiffeisen Smart Market și-a diversificat serviciile prin adăugarea unei soluții unice pe piață – Calculatorul Amprentei de Carbon, care le permite clienților digitali ai băncii să-și măsoare impactul tranzacțiilor lor asupra mediului. În completarea acestei inițiative, aplicația include o nouă secțiune, intitulată ”Grijă pentru Mediu”, prin intermediul căreia Raiffeisen Bank demarează noi campanii de sustenabilitate.
În noua secțiune Grijă pentru Mediu, din cadrul aplicației Smart Market, utilizatorii își pot converti punctele de loialitate deținute, pentru plantarea unuia sau mai multor copaci. La finalul campaniei, Raiffeisen Bank România va dubla numărul de copaci donați de utilizatori, urmând ca aceștia să fie plantați în comuna Putineiu din județul Giurgiu. Campania de reîmpădurire este realizată în colaborare cu Asociația Pădurea Copiilor care are misiunea de a crește păduri în 100 de comunități din zonele de sud ale țării până în 2035.