Money in Motion, aplicația gratuită de monitorizare a cheltuielilor personale a bifat o bornă istorică! Pe 18 ianuarie, chiar în ziua în care s-au împlinit 10 luni de la momentul lansări, a ajuns la 100.000 de utilizatori! Aplicația reușește astfel să atingă cu două luni mai devreme ținta propusă inițial pentru martie 2025, moment în care împlinește un an!
2024, anul cu patru update-uri majore și extindere globală
Lansată ca un instrument practic și gratuit de monitorizare a bugetului personal, Money in Motion s-a dezvoltat rapid și continuu, pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună experiență și instrumente cât mai simple și precise cu ajutorul cărora să țină evidența banilor, să reducă risipa și să economisească, atât la nivel personal, cât și al familiei.
De la lansare și până acum, MiM a beneficiat de patru versiuni îmbunătățite (update-uri) care au adus peste 20 de noi funcționalități în platformă. Pe lângă o serie de elemente care pot fi personalizate de utilizatori (perioada de la salariu la salariu, subcategorii de cheltuieli, adăugarea de notițe, editarea cheltuielilor, ștergerea unei cheltuieli), cele patru update-uri au însemnat și introducerea unor rapoarte și recomandări direct în aplicație, dar și internaționalizarea Money in Motion! Încă din vara lui 2024, MiM este disponibilă la nivel global, în toate monedele!
În primul an de la lansare, aplicația a atras finanțări private de 200.000 de euro, de la partenerii care sprijină dezvoltarea Money in Motion pentru ca aceasta să fie GRATUITĂ pentru toți utilizatorii!
Iancu Guda – fondator Money in Motion
„Am gândit proiectul social “Money în Motion” cu scopul de a ajuta cât mai mulți români să își crească bunăstarea financiară, printr-un plan structurat care începe cu evidența cheltuielilor, reducerea risipei, creșterea economiilor și asumarea unor strategii inteligente de investiții. Mă bucur că am reușit să depășim cu 2 luni mai repede ținta propusă inițial – 100.000 de utilizatori. Am muncit enorm în toată această perioada împreună cu toți partenerii (software, suport tehnic, design, contact service utilizatori, comunicare, juridic, consultanți, sponsori etc.), iar energia și motivația noastră vine din impactul pozitiv pe care aplicația “Money în Motion” îl aduce pentru atât de mulți utilizatori.”
Dezvoltarea aplicației Money in Motion a fost realizată de compania românească BeeCoded și a reprezentat o provocare majoră datorită diversității de funcționalități (monitorizare buget, rapoarte detaliate, module de educație financiară) și nevoii de a oferi o interfață prietenoasă, care să încurajeze utilizatorii să revină și să-și gestioneze eficient finanțele. În spatele unui design aparent simplu s-au aflat procese complexe de arhitectură, integrare și analiză de date, fiind necesară o coordonare atentă între toate echipele.
Alexandru Lamba – Chief Sales Officer Bee Coded, partener software MiM: „Rezultatul este o aplicație care nu doar că răspunde rigorilor tehnice și scalabilității, dar se remarcă printr-un parcurs facil de utilizare și prin capacitatea de a livra informații relevante într-un mod clar și atractiv. Acest efort susținut, combinat cu implicarea constantă a tuturor părților, a permis lansarea cu succes a unei soluții robuste, performante și user-friendly, menite să sprijine educația financiară a tuturor utilizatorilor din România.”
Urmează marea revoluție: integrarea cu băncile!
2025 aduce pentru Money in Motion și cea mai mare provocare de până acum! Obiectivul major pentru anul acesta este integrarea aplicației cu toată băncile mari din România! Astfel, MiM va prelua automat toate cheltuielile zilnice făcute de utilizatori, de pe toate cardurile înrolate în aplicație, astfel încât aceștia nu mai trebuie să introducă manual fiecare cheltuială în parte! Integrarea cu băncile va aduce nenumărate beneficii celor care o folosesc: timp câștigat la introducerea cheltuielilor, precizia datelor, posibilitatea de a genera rapoarte foarte detaliate pe baza informațiilor preluate de pe card, dar și sincronizarea preluării cheltuielilor pentru ceilalți membri ai familiei, astfel încât să poată vedea în timp real care este bugetul cheltuit până în acel moment față de ținta propusă și disponibilul la nivelul familiei.
Webinare gratuite de educației financiară
O altă noutate în aplicația Money in Motion vine începând din ianuarie 2025. Utilizatorii MiM se vor bucura în mod exclusiv de un webinar lunar gratuit cu Iancu Guda. Webinarul găzduit de fondatorul MiM este împărțit în patru secțiuni: context economic, o pastilă de educație financiară, demo al aplicației MiM și un podcast cu un invitat special! Webinarul MiM va fi disponibil gratuit, în data de 28 din fiecare lună, doar pentru persoanele care au instalat aplicația Money in Motion și au înregistrat un cont!
Iancu Guda – fondator Money in Motion: „Le mulțumesc pentru încredere celor 100.000 de utilizatori care folosesc deja aplicația “Money în Motion” și tuturor partenerilor și sponsorilor care sprijină acest proiect social esențial pentru creșterea educației financiare în România. Îndrăznesc să visez la obiectivul de a crește comunitatea “Money în Motion” la 1 milion de români care să fie deștepți cu banii, să-și crească IQ-ul financiar, să economisească lunar și să investească intelligent pe termen lung. Cu cât creștem mai mult și mai repede această comunitate, cu atât România are de câștigat pe toate segmentele: dezvoltarea mediului de afaceri, creșterea prosperității populației și îmbunătățirea finanțelor administrației publice.”