Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Aplauze pentru poet… pe scenă” la Paris, de Ziua Culturii Naționale

Aplauze-pentru-poet_Paris

Spectacolul Aplauze pentru poet… pe scenă, la Paris cu actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare, ajunge luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 19:00, de Ziua Culturii Naţionale, la Palatul Béhague – unul dintre cele mai frumoase palate ale Parisului – actualul sediu al Ambasadei României în Republica Franceză.

De Ziua Culturii Naționale, cei doi mari actori vor recita pe scenă, în limba română și limba franceză, poezii de Eminescu, Arghezi, Coșbuc, Topârceanu, Blaga, Sorescu și alți poeți clasici și moderni, în ambianța muzicală creată special de Cătălin Răducanu la pian, și Ioana Tudor la vioară.

După evenimente care s-au bucurat de mare succes în România, Ungaria şi Republica Moldova, organizatorii și-au propus să ducă spectacolul peste hotare, în comunitățile românești. Cu un puternic rol educativ, poezia ajunge astfel mai aproape de oameni, în interpretarea unor actori celebri, nume de rezonanță pentru toţi românii, chiar dacă au plecat de ani de zile din țară. Prin urmare, Aplauze pentru poet… pe scenă se transformă în Aplauze pentru poet pe scenă…pretutindeni.

Spectacolul este completat de proiecții cu actori reper – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Constantin Chiriac, Ştefan Bănică, Alexandru Repan, Maia Morgenstern şi, într-o intervenţie de arhivă, Ion Caramitru. Ei vor recita din Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, George Topârceanu, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

Aplauze-pentru-poet_Paris

Va fi un experiment inedit și sinergic: poezie recitată pe scenă completată de înregistrări video și muzică interpretată la pian și vioară.

Ideea de a aduce în ţările cu puternice comunităţi de români un program dedicat poeziei s-a născut din dorința de promovare si restituire și, în același timp, de valorizare a acestei arte în prezentări de excepție.

Iniţiat în 2021, Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet este un proiect inedit, de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne, pentru publicul autohton, dar şi internaţional şi poate fi accesat online la adresele aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro sau ahandforthepoet.thecultureclub.ro.

Spectacolul a fost realizat după o idee de Ovidiu Miculescu, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, video Virgil Oprina.

Acest proiect a fost realizat cu sprijinul JTI.

JTI este printre primele companii multinaționale care au investit local încă din 1993, fiind recunoscută pentru susținerea celor mai importante evenimente și instituții culturale din România: FITS, TIFF, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Brukenthal, SoNoRo. JTI susține, de asemenea, Turnee de poveste – turnee de muzică clasică în orașe mici, Aplauze pentru poet și COOLsound.roon line despre scena independentă românească, fiind și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company.

Întâlnirile JTI, devenite un brand cultural național pentru dansul contemporan, aniversează în 2024 un sfert de veac, ”dând consistență vieții noastre artistice”. JTI a fost premiată de Ministerul de Externe din Japonia pentru promovarea culturii nipone în România. Compania sprijină Grădina Japoneză din Herăstrău, Căsuța de Ceai din Muzeul Național de Artă și Centrul de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universității Româno-Americane.

Organizator: Ambasada României în Republica Franceză
Producător: The Culture Club
Cu sprijinul: JTI
Parteneri principali : Pro Contemporania, Institutul Cultural Român
Parteneri culturali şi media : Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, România TV, Mediatrust, Liternet, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Agenția de carte, Universitatea Naţională de Muzică, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.