Între 1 și 3 august, cei prezenţi la Festivalul de Film Istoric Râșnov au avut parte de o combinație unică de filme de renume, concerte live și prelegeri ale celor mai importanți istorici români contemporani. Nae Caramfil a deschis vineri (1 august) seria de filme din 2014 cu proiecţia din Cetatea Râșnov a celei mai recente producții proprii, “Closer to the moon” (2014), sȃmbătă, Fanfara Armatei Libaneze a stȃrnit admiraţia audienţei cu un concert spectaculos, iar duminică a avut loc premiera peliculei „Une Promesse”.
„Festivalul de Film Istoric Râșnov atrage an de an din ce în ce mai mulţi pasionaţi de istorie şi cinematografie, arătând interesul acestora pentru eveniment. Ne-am bucurat că am putut să le oferim celor prezenţi filme în premieră, concerte desfăşurate în cadrul unic al cetăţii Răşnov şi discuţii cu istorici şi politologi de seamă”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râșnov.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric Râșnov (1 -10 august) a început printr-o pleiadă de filme, concerte şi discuţii cu istorici şi specialişti în domeniu. Vineri, 1 august, seara a fost deschisă în cetatea Rȃşnov de concertul byron, continuȃnd cu proiecţia „Closer to the moon”. A doua zi de festival a debutat cu filmul „The White Ribbon” (2009), urmat de prelegerea istoricului Georgeta Filitti cu tema „Marele Război, sfȃrşitul Belle Epoque”. În aceeaşi zi, cinematograful Amza Pellea din Rȃşnov a mai găzduit atȃt prelegerea lui Adrian Cioroianu şi Petre Otu, cȃt şi filmele „La Grande Ilussion” (1937), „Last Voices of the World War 1”, documentarul realizat de Marea Britanie în 2008, şi „Joyeux Noel” (2005). La ora 18:00, Biserica Evanghelică din Rȃşnov a răsunat în acordurile cvintetului de suflători, iar la ora 20:00, Fanfara Armatei Libaneze a ridicat publicul în picioare printr-o interpretare deosebită.
A treia zi de festival a fost marcată de o premieră cinematografică – „Une Promesse” (2013) – şi a impresionat prin prelegerile lui Horia Şerbănescu, directorul Muzeului Militar Naţional şi membru al Asociaţiei 6 Dorobanţi şi a lui Adrian Cioroianu, care a vorbit despre politicianul Corneliu Coposu. Seara s-a încheiat în cetate, cu concertul Ozanei Barabancea, alături de Puiu Pascu la pian, urmat de proiecţia filmului „The Grand Budapest Hotel” (2014).
Până pe 10 august, cinefilii vor putea viziona multe alte filme sau producții documentare: “Ultima redută”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustață, drama “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der Emden”, regizat de Berengar Pfahl și “Walesa: Man of Hope”, în regia lui Andrzej Wajda.
Temele festivalului vor fi analizate în continuare prin dezbateri susținute de lectori precum istoricul Liviu Tofan, jurnalistul Sever Voinescu, profesorul Laurențiu Damian, ambasadorii Sergiu Celac și Sorin Ducaru, economistul Ionuț Dumitru ș.a.. Ambasadorul Slovaciei, Jan Gabor, și profesorul Jan Rydel din Polonia vor fi printre lectorii străini ai Școlii de Vară din cadrul Festivalului de Film Istoric Râșnov.
Evenimentele speciale vor continua printr-o serie de concerte susținute de Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Celelalte Cuvinte, The Flamenco Thief și Junetrip din Cluj. Un alt eveniment inedit din cadrul ediției din acest an a festivalului este proiecția filmului mut “Tabu” (în regia lui Friederich Wilhelm Murnau) cu sound-design live.
În plus, iubitorilor de istorie le sunt pregătite și trei expoziții speciale: „Corneliu Coposu, un învingător”, „Transnistria: temniţa limbii române“ și “Centenarul Marelui Război 1914 – 1918”.
Ediția 2014 a festivalului celebrează împlinirea a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984. Festivalul de Film de la Râșnov găzduieşte și Școala de Vară ASTRA, în cadrul căreia 15 studenţi şi masteranzi pasionaţi de istorie vor participa gratuit la toate evenimentele festivalului.
Festivalul de Film Istoric Râşnov a ajuns la cea de-a şasea ediţie, fiind organizat în Cetatea Râşnov şi în cinematograful Amza Pellea din oraş, și este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primăria Râşnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale şi Asociaţia Mioritics.