Grupul lituanian Apex Alliance, care operează cinci hoteluri în București, l-a numit pe Vlad Cimuca Director General al hotelului business Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca, o investiție inițială de 22,5 milioane euro.
“Viziunea Courtyard este de a fi mereu cu un pas înainte; spațiile, facilitățile și tehnologia noastră, ca de exemplu cheia digitală și check-in-ul mobil, țin cont de tendințele pieței și de nevoile mereu în schimbare ale noii generații de călători. Planul meu este să creez momente unice pe parcursul întregii experiențe a clientului. În timp ce recenziile online au o importanță majoră și vor evidenția atât punctele tari, cât și provocările pe care le întâmpină brandul nostru, trebuie să gândim strategic în ceea ce privește construirea experienței clienților. Alegerea momentelor cheie care definesc această călătorie și executarea lor cu succes pot maximiza impactul la nivel de percepție și viitoare alegeri.”, a spus Vlad Cimuca, director general, Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca.
Cu o experiență de 17 ani în industria ospitalității și ocupând anterior funcția de manager de hotel la Double Tree by Hilton, Vlad Cimuca vorbește despre redresarea industriei și importanța segmentării clienților în acest domeniu.
„Observăm o revenire ușoară a afacerilor din industria ospitalității și estimăm o îmbunătățire în perioada următoare, în principal datorită măsurilor de relaxare și eliminării restricțiilor pandemice, anunțate de mai multe țări europene, România putând să urmeze această tendință. Perspectiva redresării și relaxării este așteptată de mult timp de industria ospitalității care, puternic lovită de pandemie, a fost nevoită să-și mențină tarifele sub nivelurile din 2019, în ciuda creșterii costurilor pentru majoritatea produselor și serviciilor din România.
În aceste condiții de piață, ne propunem un nou început, cu cel mai bun Chef, cea mai bună experiență a clientului și o abordare de business bazată pe segmentare. În prezent, segmentarea doar pe clienți business sau residential este simplistă și nu poate acoperi psihografia clientului modern. Trebuie să avem o imagine clară a profilului de client pe care ne dorim să-l deservim, atât din perspectivă strategică, cât și tactică”, a continuat Vlad Cimuca.
Odată cu creșterea importanței diviziei de produse alimentare și băuturi în căutările și deciziile de selecție ale clienților, planul de investiții al hotelului include un nou concept de meniu care se regăsește în restaurantul hotelului, precum și reamenajarea terasei exterioare. De asemenea, creșterea gradului de conștientizare a mărcii în rândul clienților și a vizibilității acesteia în mediul online fac parte din planul de management al hotelului și din strategia de business.
„O abordare agilă, proactivă, modernă și centrată pe client este cea care ne definește și ne ajută să fim prima alegere în preferințele clienților”, a conchis Cimuca.
Situat în zona de business a Capitalei, hotelul Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca beneficiază de prezența în zonă a marilor companii multinaționale, precum cele din industria IT&C, care sporesc potențialul de afaceri al sectorului.
Inaugurat în octombrie 2019, hotelul de 4 stele Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca dispune de 259 de camere repartizate pe 13 etaje. Camerele sunt dotate cu birouri, sisteme suplimentare de iluminat si scaune ergonomice, devenind astfel un spațiu ideal de lucru. Cele șapte săli de conferință de dimensiuni diferite, care pot acomoda un număr total de 538 de persoane, împreună cu restaurantul hotelului, răspund corespunzător nevoilor de business ale clienților.
Courtyard se adresează unui segment modern, smart business, oferind relaxare, design inteligent și un mediu creativ care susține interacțiunea socială, în concordanță cu nevoile specifice persoanelor care călătoresc în scop de afaceri.
Conducerea hotelului își propune să dubleze numărul de angajați în condiții de post-pandemie.