APEMIN TUŞNAD, companie cunoscută pe piaţa românească a apelor minerale prin brandurile „Tuşnad”, „Izvorul Zânelor” şi „Izvorul Ascuns”, se lansează pe segmentul still drinks prin băutura răcoritoare necarbogazoasă deFructe.
Devenit în iulie 2007 unic importator şi distribuitor în România a juice-urilor, nectarurilor şi ice tea-urilor producătorului bulgar „Florina”, Apemin Tusnad a început din luna mai a acestui an producţia proprie a unei game de băuturi răcoritoare necarbogazoase. deFructe este o băutură răcoritoare necarbogazoasă cu suc de fructe, având la bază apa Izvorul Ascuns. Produsul se îmbuteliază în PET de 2.5 l, ambalajul fiind prevăzut şi cu mâner.
“Piaţa ne-a dovedit de multe ori, că întotdeauna este loc pentru ceva nou şi în măsura în care raportul calitate-preţ este cel corespunzător, produsul are şanse bune şi pe o piaţă foarte competitivă. Vorbim de un produs care nu este cu nimic mai prejos din punct de vedere a calităţii faţă de produsele similare ale concurenţei şi ne adresăm familiilor care îşi doresc mai multă băutură răcoritoare necarbogazoasă (2.5l) la un preţ foarte foarte bun (2.9 lei). Segmentul still drinks este un segment pentru care se prevede o creştere susţinută pentru următorii ani, iar completarea portofoliului cu produse din această categorie este firească pentru un jucător activ pe piaţa apelor minerale.
Urmărim ca în mai puţin de un să deţinem o cotă de piaţă pe categoria still drinks, cel puţin la nivelul la care se află pe piaţa apelor minerale, adică 5%. (Florin Nechita, Marketing Manager Apemin Tuşnad)
Sortimentaţia include iniţial trei variante:
n deFructe cu suc concentrat de portocale
n deFructe cu suc concentrat de grapefruit
n deFructe cu suc concentrat de portocale, mere, lămâie, morcovi şi vitamine A, C şi E
În prezent, Apemin Tuşnad dispune de două linii de îmbuteliere – din 2004, respectiv 2007, astfel încât capacitatea anuală de producţie a companiei a ajuns la 200 milione litri apă.
„Printr-o investiţie de un milion de euro, am pus în funcţiune anul acesta syrop-room-ul, producţie Ruland, destinat producţiei băuturi răcoritoare începute anul acesta. Este o instalaţie complet automatizată, cu o capacitate de producţie de 24.000 l de produs finit/oră”. (Florin Nechita, Marketing Manager Apemin Tusnad)
Campania de promovare a noului produs prevede, în prima fază, programe care să ducă la creşterea distribuţiei, sporirea vizibilităţii produsului la punctul de vânzare şi va continua prin comuniicarea in-store.
{mosloadposition user10}