Din faptul că creştinismul ocupa relativ puţin spaţiu în opera lui Rene Guenon luată în ansamblul ei, şi din faptul că n-a urmărit să-i pună în lumina conţinutul metafizic şi iniţiatic, unii s-au crezut îndreptăţiţi să concluzioneze că el considera creştinismul ca o formă tradiţională, desigur regulară şi ortodoxă, dar oarecum incompletă sub raportul cunoaşterii metafizice. Rene Guenon s-a opus cu anticipaţie, şi de multă vreme, unei asemenea deformări a gândirii sale. În 1925, în conferinţa sa despre Metafizica orientală, Guenon făcea o declaraţie ce nu lasă loc niciunui echivoc. După ce a vorbit despre "metafizica parţială" a lui Aristotel şi a continuatorilor săi, el spunea: "În ce ne priveşte, avem certitudinea că, în antichitate şi în Evul Mediu, au existat în Occident, la dispoziţia unei elite, doctrine pur metafizice şi pe care le putem numi complete, inclusiv această realizare care, pentru majoritatea modernilor, este fără îndoială un lucru greu de conceput"…
Studiile reunite în volumul de faţă sunt consacrate, în marea lor majoritate, unor organizaţii pe care Rene Guenon le considera ca fiind, în Evul Mediu, deţinătoarele învăţăturii şi metodelor ezoterismului creştin: Ordinul Templului, Fidelii Amorului, Cavaleria Sfântului-Graal. Cu acest titlu, ele constituie o întregire a Ezoterismului lui Dante şi a Regelui Lumii. Le-am precedat cu două studii intitulate "Despre limbile sacre" şi "Creştinism şi Iniţiere". Primul, care pune în lumina importanţa limbii ebraice în creştinism, arată calea de cercetare cea mai importantă poate, pentru un studiu aprofundat al ştiinţelor tradiţionale şi metodelor ezoterismului creştin. Al doilea priveşte structura creştinismului sub dublul său aspect religios şi iniţiatic. – Jean Reyor
Este remarcabil că, în Bisericile din Orient, n-a existat niciodată misticism în sensul în care a fost înţeles în creştinismul occidental începând cu secolul XVI; acest fapt ne poate sugera ca o anumita iniţiere, de genul celor la care am făcut aluzie, s-a menţinut în aceste Biserici şi, în mod efectiv, se găseşte în isihasm, al cărui caracter realmente iniţiatic pare neîndoielnic.
În ciuda originilor iniţiatice ale creştinismului, acesta, în starea sa actuală, nu este cu siguranţă nimic altceva decât o religie, adică o tradiţie de ordin exclusiv exoteric, neavând în el însuşi alte posibilităţi decât cele ale oricărui exoterism; el nu le pretinde de altfel în niciun fel, deoarece nu e vorba niciodată în ce-l priveşte de altceva decât de a obţine "mântuirea". O iniţiere poate fireşte să i se suprapună, şi ar fi necesară chiar pentru ca tradiţia să fie într-adevăr completă, posedând efectiv cele două aspecte exoteric şi ezoteric; însă, în forma sa occidentală cel puţin, această iniţiere, în fapt, nu mai există în prezent. E de altfel evident că respectarea riturilor exoterice este suficientă din plin pentru a atinge "mântuirea"; asta e deja mult, desigur, şi chiar tot ce pot pretinde în mod legitim, astăzi mai mult decât oricând, imensa majoritate a fiinţelor umane; dar ce vor face, în aceste condiţii, cei pentru care "Paradisul nu este încă decât o închisoare"? – Rene Guenon
Rene Guenon s-a născut la 15 noiembrie 1886, în Blois, pe malul stâng al Loirei. În 1904, a venit la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. În 1908, Guenon era deja implicat în frecventarea tuturor "şcolilor" ocultiste ale epocii. Iniţiat în Francmasonerie, în Ordinul Martinist, student al Şcolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figură cunoscută în mişcarea ezoterică de atunci. În acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar Rene Guenon a devenit şeful acestuia. Prin acest Ordin, Guenon a încercat, urmând o cale mai puţin ortodoxă, să influenţeze mentalitatea occidentală; din păcate, încercarea s-a dovedit un eşec şi peste doi ani Rene Guenon a desfiinţat Ordinul Templului.
În 1909, Rene Guenon a ajuns membru al Bisericii Gnostice, cu numele de Palingenius. Perioada 1908-1912 este foarte enigmatică. În această perioadă, Superiores Incogniti îl investesc pe Rene Guenon cu funcţia de restaurator al Tradiţiei primordiale în Occident, mai precis, cu rolul de transmiţător şi tălmăcitor al adevărurilor absolute, în vederea modificării mentalităţii occidentale. Oricât de absurdă ar putea să pară cititorului modern aceasta referinţă la Superiores Incogniti, ea, înţeleasă aşa cum trebuie, explică funcţia lui Guenon. Această funcţie de transmiţător, Guenon o va îndeplini până la dispariţia sa din lumea fizică. Între 1909 şi 1912, realizarea metafizică (cel puţin teoretică) a lui Guenon era un fapt împlinit, dovada fiind articolele scrise de el atunci ce prevestesc cărţile de mai târziu. Fiindcă iniţierea sa era una "universală", Guenon a "particularizat-o", ajungând iniţiat în hinduism, daoism şi Masonerie. Iar în 1911-1912, Rene Guenon s-a ataşat de tradiţia islamică, luând numele de "slujitorul Unicului", Abdel Wahed Yahia.
Deşi opera sa, ca sâmbure spiritual, dar şi ca expunere discursivă, era deja constituită, abia după zece ani Rene Guenon a început să-şi publice cărţile. Primul război mondial l-a împiedicat să se manifeste mai repede, şi doar în 1921 îi apare prima carte, despre tradiţia hindusa. În deceniul următor, el şi-a publicat toate scrierile fundamentale, şi tot acum devine "inima" şi "intelectul" revistei Etudes Traditionnelles.
Pe de altă parte, este tot mai convins că activitatea sa în Occident nu va reuşi să convertească mentalitatea acestuia spre Tradiţie şi sacru; de aceea, la 5 martie 1930, după moartea soţiei, a părăsit definitiv Franţa, stabilindu-se pentru tot restul vieţii la Cairo, în Egipt. Din acest moment va adopta toate riturile şi cutumele musulmane, fără a-şi abandona funcţia universală. În 1934 s-a căsătorit cu Fatima, fiica cea mare a şeicului Mohammad Ibrahim. Au patru copii, două fete şi doi băieţi, ultimul născut după moarea lui Guenon. Deşi "sihastrit" în Egipt, Guenon a continuat să exercite o influenţă peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apăreau în Etudes Traditionnelles, corespondenţa de o vastitate uluitoare şi cărţile scrise în perioada celui de-al doilea război mondial au completat Opera sa. La biroul său din camera de lucru din Cairo, Guenon citea răbdător toate cărţile trimise spre recenzare, toate scrisorile primite de la diverşi corespondenţi, oricât de inepte ar fi fost aceste cărţi si scrisori. Şi cu răbdare de maestru spiritual, răspundea tuturor.
Deşi a declarat răspicat că nu accepta discipoli, Rene Guenon a influenţat pe mulţi prin opera sa. Cel mai valoros colaborator, cel care şi-a schimbat întreaga viaţa şi opera datorită lui Guenon, a fost AnandaCoomaraswamy. Scrierile acestuia sunt, după ale lui Guenon, cele mai puternice şi mai sincere din domeniu tradiţional, cele care pot fi luate ca referinţă fără nici o ezitare. Dar cea mai mare speranţă (din punct de vedere iniţiatic) Guenon şi-a pus-o în Frithjof Schuon, care, trecut la islamism, a instituit o "cale iniţiatică" pentru Europa. Acestei căi i s-au ataşat romanii Mihai Vâlsan şi Vasile Lovinescu. Dintre alţi "învăţăcei" mai cunoscuţi, îi vom menţiona pe Titus Burckhardt şi Martin Lings. Mihai Vâlsan a devenit, după moartea lui Guenon, redactorul şef al revistei Etudes Traditionnelles, şi a început publicarea operei postume a acestuia.
După o suferinţă fizică intensă, Rene Guenon părăseşte lumea fizică la 7 ianuarie 1951. Corpul său a fost adăpostit în mausoleul familiei soţiei. – Mircea A. Tamas
Titluri de acelasi autor la Editura Herald:
"Autoritate spirituala si putere temporala", "Demiurgul si alte studii traditionale", "Initiere si realizare spirituala", "Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse", "Marea Triada", "Metafizica si Cosmologie orientala", "Omul si devenirea sa dupa Vedanta", "Scurta privire asupra initierii", "Simbolismul Crucii", "Starile multiple ale Fiintei"
