Intervenția celebrului actor Ethan Hawke, invitat special al American Independent Film Festival, s-a văzut aseară pe Instagram stories. Actorul a urcat pe scenă pentru a prezenta filmul „Born to be blue”, iar numeroasa comunitate de instagramers prezentă în sală, a surprins momentul. Postările instagramerilor au făcut zeci de mii de vizualizări.
Cu 4 nominalizări la Oscar şi peste 20 de premii la marile festivaluri de film, actorul american Ethan Hawke a vorbit înainte de poiecția filmului „Born to be blue”, prezentat în premieră cinefililor din România, care au umplut sala de la Cinema PRO.
„Am investit foarte mult timp și energie în interpretarea lui Chet Baker. Când ne referim la Chet Baker, ne referim la un spirit, o personalitate, la ceea ce înseamnă viața. Gândiți-vă la ce stări vă transmite muzica lui. Exact despre asta am vrut să fie filmul. Am încercat, cât am putut, să ilustrez acest lucru”, a spus Ethan Hawke.
Toată lumea poate fi conectată la lucrurile frumoase, prin intermediul Insta stories și al transmisiilor live
Mesajele celebrului actor au fost întâmpinate cu aplauze de public și au putut fi urmărite live de zeci de mii de persoane prin intermediul instagramerilor care au transmis live momentul.
„Comunicarea prin intermediul InstaStories este o modalitate care prinde foarte bine. În America, marile branduri se promovează astfel prin intermediul unor influenceri cu zeci – sute de mii și milioane de followers. Și în România există deja conturi de Instagram foarte bine poziționate, cu publicuri interesante”, a declarat Oana Ivan, Co-founder PiArtVision.
„Ethan Hawke ne-a reconfirmat că pasiunea pentru artă aduce valoare atunci când îndeplinirea viselor vine de la sine. Mă bucur că cei care mă urmăresc pe Instagram au putut să simtă aceste lucruri prin transmisiile live realizate”, a declarat Adrian Dan, care face parte din echipa care administrează Ig_romania, România Pitorească și Discover Bucharest, conturi de Instagram care promovează locuri și întâmplări deosebite din București și din țară și însumează 116.105 de urmăritori.
„Atunci când ai ocazia să asculți un mare actor de la Hollywood realizezi că trebuie să lupți pentru a face exact ceea ce îți place, a investi în pasiuni și a te bucura de viață din plin. Mă bucur că am împărtăși cu prietenii de pe rețelele sociale aceste lucruri. Fotografiile vorbesc pretutindeni aceeași limbă”, a spus și Alex Mazilu, un cunoscut fotograf de la noi, al cărui cont de instagram este foarte apreciat de comunitate și are peste 6.700 de urmăritori.
„Se întâmplă lucruri frumoase în București, la care și-ar dori să participe și oamenii din alte localități, iar prin Insta stories și live-uri sunt conectați la acestea. Astfel, informația ajunge la foarte mulți oameni în același timp, la diferite categorii sociale, în funcție de targetul fiecăruia”, a precizat Carmen Negoiță, instagramer și blogger de lifestyle, cu peste 66.000 de urmăritori
„Aseară, am asistat la niște momente extraordinare alături de actorul Ethan Hawke și povestea lui Chet Baker, un jazz icon al anilor ’50. Mă bucur că am putut transmite mai departe prin intermediul Instagram această emoție”, a adăugat Sandra Staicovici, instagramer și blogger de lifestyle cu peste 31.800 de urmăritori.
Postările instagramerilor români au adunat peste 185 de mii de like-uri numai în luna august
Potrivit unui studiu realizat de Zelist Monitor și Instagramology comunitatea de instagramers din România are 571.548 de utilizatori, care au postat în ultima lună 1.483.326 de fotografii și 91.972 înregistrări video sau transmisii live. Aceste postări au reunit 2.795.156 de comentarii și 185.730.178 de like-uri. Statisticile au fost făcute raportat la luna august 2017.
American Independent Film Festival este este o inițiativă a Asociației Cinemascop, organizatorul festivalurilor Les Films de Cannes à Bucarest sau Audience Award Film Festival, și propune o selecție de producții independente și filme americane de artă, un tip de cinema bazat pe tradiția marilor filme narative americane. Prima ediție a festivalului are loc în perioada 15-21 septembrie 2017, la CinemaPRO și Cinemateca Eforie din București.
PiArt Vision este o Agenție de Comunicare și PR care oferă consultanță în comunicare și implementează campanii creative și cu viziune cu scopul de a oferi cea mai bună perspectivă pentru a crește anvergura clienților. Agenția s-a lansat recent pe vârful Moldoveanu, cel mai înalt punct al României, prin campania „The view is great”.
Foto Ionut Dobre