Putem da apă de la robinet copiilor sau este aceasta nocivă pentru sănătatea dinților?
Conform celor mai recente studii, compușii chimici din apa de la robinet favorizează apariția cariilor la cei mici. Mai multe detalii despre acest subiect aflăm de la medicul stomatolog Adrian Mina.
„Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din West Virginia, substanțele chimice fabricate de om- perfluoroalchil și polifluorolkil (PFAS) – sunt dificil de descompus și ajung în mediu, în special în sistemele de apă potabilă. Aceste subsanțe atacă smalțul dinților celor mici, astfel că iar copiii care beau apă de la robinet sunt mai predispuși să dezvolte carii decât ceilalți”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.
Apa de la robinet deteriorează smalțul. Spălatul pe dinți contracarează efectele negative
„Conform altor cercetări, acidul perfluorodecanoic poate perturba dezvoltarea sănătoasă a smalțului. Vestea bună este însă aceea că o bună igienă orală previne apariția acestor probleme. Copiii care își periază dinții de cel puțin două ori pe zi prezintă o carioactivitate semnificativ mai mică decât cei ce își periază dantura o dată pe zi sau chiar mai rar”, dezvăluie Dr. Adrian Mina.
Recomandarea specialistului
„Așadar, chiar dacă părinții nu pot controla ceea ce se află în apa pe care o consumă copiii lor, ei pot totuși proteja dinții copiilor.
Cum? Învățându-i pe cei mici ce înseamnă igiena orală și efectuând periajul corect pe toată suprafața dinților. Este importand să meargă periodic la control, pentru ca medicul stomatolog să verifice dacă nu cumva există început de carii în zone greu accesibile privirii”, recomandă Dr. Adrian Mina, de la DaVinci Dental Clinic.
Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi. Are o o activitate de peste 15 ani. Activitate derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.