Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Apa de gură folosită în exces poate deveni periculoasă. Medicul stomatolog Sorina Stroe explică de ce

Sorina Stroe, medic stomatolog

Mulți oameni folosesc zilnic apa de gură pentru a elimina bacteriile periculoase din cavitatea orală și pentru a obține o respirație proaspătă. Deși este parte a unei rutine de îngrijire zilnică, pe care o recomandă orice specialist, apa de gură, folosită în exces, poate deveni periculoasă. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică ce efect negativ poate avea aceasta asupra dinților noștri.

„Apa de gură conține clorhexidină, un dezinfectant foarte eficient în uzul dentar. Totuși, studii recente arată că aceasta reduce cantitativ diversitatea bacteriană, eliminând și bacteriile bune, utile, din mediul oral”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Sorina Stroe, medic stomatolog
Sorina Stroe, medic stomatolog

De ce nu este bine să folosim zilnic apa de gură

„Apa de gură are beneficiile sale pe moment, însă nu este indicat să o folosim zilnic. S-a demonstrat că, dacă folosim apa de gură cu clorhexidină pentru șapte zile consecutiv, pH-ul salivar scade, iar acest lucru are un efect dăunător asupra dinților, ducând la apariția cariilor. Un alt impact negativ al clorhexidinei este și acela că, dacă este folosită constant, stimulează creșterea cantitativă a bacteriilor care produc pH acid”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Bacteriile au un rol esențial în cavitatea orală

„Deși bacteriile au fost considerate, mult timp, ca ceva dăunător, în ultima vreme a apărut totuși o conștientizare treptată a faptului că ele au, de fapt, un rol esențial în echilibrul sănătății noastre. Atât atunci cât vine vorba despre sănătatea orală, cât și în ceea ce privește starea noastră generală de sănătate. Orice perturbare a balanței microbiomului poate avea efecte dăunătoare pe termen lung. Atunci când prescriem sau folosim ape de gură, trebuie să fim întotdeauna foarte precauți să nu abuzăm de ele. Nu degeaba se spune că nimic din ceea ce face omul nu poate depăși perfecțiunea naturii”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Concluzie: Folosim sau nu apa de gură?

„Ca în orice aspect al vieții, echilibrul și măsura sunt deosebit de importante. Este bine să folosim apa de gură, dar cu pauze, nu zilnic, conform unei scheme stabilite împreună cu medicul stomatolog. Evitați apele de gură cu alcool, acestea usucând mucoasele și creând o senzație neplăcută. Și, așa cum spun întotdeauna, pentru o bună sănătate orală este necesară o igienă corectă și vizite regulate la dentist, atât pentru tratamente în fazele incipiente ale afecțiunilor dentare, cât și pentru a preîntâmpina orice posibilă complicație de ordin stomatologic”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.