P Zero pune în valoare caracteristicile sportive ale lui Mustang Mach-E, cu zero emisii și oferă un plus de confort, grație nivelului scăzut de zgomot în timpul deplasării, dar și o aderență îmbunătățită, cu ajutorul unei rezistențe scăzute la rulare
Milano – Anvelopele Pirelli echipează noul Ford Mustang Mach-E GT Performance Edition 2021, cea mai rapidă și mai puternică versiune a primului SUV complet electric produs de Blue Oval.
Din noua colaborare a celor două companii a rezultat o anvelopă specifică Pirelli P Zero, parte a unei familii de anvelope Ultra High Performance, care oferă echilibrul perfect între manevrabilitate și confort, păstrând senzația sportivă tipică Mustang-ului datorită know-how-ului Pirelli, rezultat din experiența obținută în lumea sportului cu motor.
P ZERO PENTRU PUTEREA ELECTRICĂ
Anvelopele dezvoltate pentru Mustang Mach-E GT Performance Edition sunt disponibile în dimensiunea 245/45R20 103Y XL cu marcaje „Elect” pe flanc, specifice anvelopelor Pirelli dedicate vehiculelor electrice și hibride, ale căror performanțe sunt puternic influențate de pneuri. Datorită specificațiilor tehnice ale compușilor și structurii, anvelopele Pirelli cu marcaje „Elect” oferă o serie de avantaje: rezistență scăzută la rulare pentru a crește autonomia de rulare, niveluri reduse de zgomot pentru a îmbunătăți confortul la condus, aderență imediată pentru a face față cuplului instantaneu generat de motoarele electrice și o structură specifică pentru a suporta greutatea unui vehicul alimentat cu baterii.
Aceste anvelope originale realizate pentru noul SUV sport cu zero emisii de eșapament de la Ford, create conform filozofiei „perfect fit” a Pirelli, permit șoferilor să se bucure pe deplin de performanța mașinii cu tracțiune integrală, ce este echipată cu două motoare electrice: unul în partea din față a mașinii si unul în spate. Acestea sunt concepute pentru a ajuta la îmbunătățirea performanței și pentru a face față celor mai dificile condiții de condus, atât pe uscat, cât și pe umed, datorită unui pachet perfect pentru mașină și anvelope. Mașina transmite cuplul de la motor către fiecare roată în mod independent, oferind o accelerație mai reactivă și o manevrabilitate mai precisă în comparație cu tracțiunea spate standard. Inginerii Pirelli au creat anvelopele P Zero pentru Mach-E GT Performance Edition pentru a pune accentul pe performanță, precum și pe cele mai înalte standarde de manevrabilitate și confort.