Pentru că, în ultima perioadă, numărul celor care solicită anularea portării unui număr de telefon a crescut semnificativ, ANCOM readuce în atenția utilizatorilor finali faptul că acest lucru se poate realiza exclusiv de către titularul numărului, la operatorul la care a solicitat portarea, cu cel puțin 24 de ore înainte de data și ora stabilite pentru finalizarea procesului de portare.
Condiții de anulare a portării
Depunerea cererii de anulare: Utilizatorul depune cererea de anulare a portării la operatorul unde a solicitat iniţial portarea (furnizorul acceptor). Formularul tip pentru cererea de anulare a portării poate fi obținut de aici sau direct de la furnizorul acceptor. Dacă solicitarea de portare a fost depusă prin mijloace de comunicare la distanță, cererea de anulare poate fi transmisă furnizorului acceptor într-un mod similar.
Termenul de depunere a cererii de anulare: Cererea trebuie depusă cel mai târziu cu 24 de ore înainte de data convenită de utilizator împreună cu operatorul pentru realizarea portării. Atât pentru realizarea efectivă a portării, cât și pentru calcularea termenului de portare/anulare a portării se iau în considerare doar zilele lucrătoare.
Confirmarea anulării: După primirea cererii de anulare, furnizorul are obligația de a confirma primirea și procesarea acesteia, informând utilizatorul despre statusul cererii de anulare. Este foarte important ca utilizatorii să solicite și să păstreze o dovadă a primirii și acceptării cererii de anulare a portării de către furnizor.
Important!
Respectarea termenului limită de 24 de ore înainte de data stabilită pentru portare (care poate fi doar zi lucrătoare) este esențială în procesul de anulare a portării. Neîncadrarea în termenul legal presupune procesarea cererii de portare, iar un proces de portare finalizat nu mai poate fi anulat.
Portarea, precum și anularea portării se pot solicita doar de către titularul contractului sau reprezentantul legal al acestuia.
ANCOM nu este în măsură să dispună anularea unui proces de portare întrucât nu se poate substitui demersurilor ce trebuie realizate de către părţile (furnizor acceptor și utilizator) implicate în acest proces.
Recomandări ANCOM
Având în vedere că multe din cererile de anulare sunt depuse de utilizatori în contextul primirii unei contraoferte de la furnizorul donor, ANCOM le recomandă să discute în prealabil cu operatorul actual, informându-l despre intenția de portare. Acest demers ar putea conduce la o renegociere a contractului deținut și, implicit, utilizatorii ar putea obține oferte mai bune de la operatorul actual și ar putea, încă de la acel moment, să evalueze opțiunile disponibile.
Totodată, utilizatorii pot stabili împreună cu furnizorul acceptor o dată mai îndepărtată pentru efectuarea portării (între 3 și 25 de zile lucrătoare), astfel încât să aibă posibilitatea de a transmite la timp o cerere de anulare a portării, în cazul în care se răzgândesc.
ANCOM încurajează toți utilizatorii să fie atenți la termenele și condițiile aplicabile în procesul de portare și anulare a cererii de portare, pentru a evita eventualele neplăceri sau costuri suplimentare.
Ce, cum și unde reclami
În cazul oricăror probleme întâmpinate pe parcursul procesului de portare, utilizatorii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorilor în rețeaua cărora au intenționat să-și porteze numerele (furnizorii acceptori). În situația în care cele semnalate nu sunt soluționate sau clarificate de furnizori, utilizatorii se pot adresa ANCOM aici.
Mai multe informații cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, precum şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare sunt disponibile la www.portabilitate.ro!