Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Ministerul Turismului, organizează în data de 2 martie 2018, ora 20:00, evenimentul Podul de lumini România – China / Light Bridge Romania – China, cu ocazia declarării anului 2018 drept Anul turismului UE – China. Evenimentul va consta într-o proiecție video tematică pe fațada Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Clădirea a fost aleasă având în vedere aportul major pe care TNB l-a avut de-a lungul timpului în dezvoltarea culturii române și ținând cont, totodată, de faptul că schimburile culturale între România și China au fost deosebit de active în zona artei teatrale.
Comisia Europeană a propus o idee simplă, dar simbolică, de a crea punți de lumină între UE și China, prin iluminarea unor clădiri emblematice din Statele Membre, în culori și imagini reprezentative celor două entități. Numeroase repere și atracții din întreaga Europă, din țări precum Austria, Germania, Belgia, Ungaria, Irlanda, Croația, Italia, Estonia, Malta, Finlanda, Franța și Serbia, vor crea poduri de lumini cu China în zilele de 2 și 3 martie, prin evenimente care vor coincide cu celebrarea Festivalului Lampioanelor din China.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, împreună cu prim-ministrul Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, au declarat anul 2018 „Anul turismului UE-China”, o inițiativă care consolidează parteneriatul dintre Uniunea Europeană și China și care oferă o oportunitate unică de creștere a fluxurilor de vizitatori pentru ambele părți, îmbunătățind experiențele de călătorie și facilitând schimburile culturale.
Proiecția video va aduce în atenția publicului, începând cu ora 20:00, un tandem artistic româno-chinez, prin două lucrări de 60 de secunde, realizate de echipe care au fost premiate în cadrul festivalului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari festivaluri de video mapping din lume (organizat anual de Primăria Capitalei prin creart), respectiv echipa Gong Zhen (from Skgmedia) din China, câștigătoare a Premiului Juriului iMapp Bucharest 2017 și echipa Mindscape din România, câștigătoare a Premiului Publicului iMapp Bucharest 2015. Proiecțiile vor rula continuu în intervalul 20:00 – 23:00.
Evenimentul va contribui la promovarea Bucureștiului în mediul internațional, alături de alte locații din Europa, fiind inclus pe site-ul https://ecty2018.org/events/170, administrat de Comisia Europeană pentru Turism, prin finanțare de la Comisia Europeană.