mai multe notebook-uri decât în 2007
În 2008, Grupul Flamingo International își propune o triplare a vânzărilor de notebook-uri în magazinele Flamingo Computers, Flanco și Flanco World
Grupul Flamingo International, unul dintre cei mai importanți retaileri de produse electronice, electrocasnice și IT&C din România, își propune pentru acest an o triplare a vânzărilor de notebook-uri, pe fondul creșterii cererilor pentru această categorie de produse.
Retailerul se așteaptă ca ponderea notebook-urile în totalul vânzărilor de PC-uri din 2008 să crească până la 50%.
“Tendința de înlocuire a desktop-urilor de către notebook-uri în preferințele utilizatorilor a devenit evidentă încă de anul trecut, anul acesta vânzările pe segmentul PC-urilor continuând pe baza aceluiași trend. Comparând, notebook-urile vor domina în mod cert vânzările de anul acesta, pentru care ne așteptăm la o creștere de 250-300%, în timp ce pentru desktop-uri, creșterea se va menține la un ritm de aproximativ 15-20%”, declară Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Dacă în 2007, în rețeaua magazinelor Flamingo Computers, Flanco și Flanco World , notebook-urile reprezentau 35% din vânzările înregistrate pe segmentul PC-urilor, restul de 65% din vânzări fiind reprezentate de sistemele de tip desktop, anul acesta oficialii Flamingo estimează că raportul se va schimba în favoarea notebook-urilor.
Flamingo International estimează că valoarea pieței de IT&C se va ridica la 400 milioane euro în 2008, iar notebook-urile vor contribui cu aproximativ 30-35% la această valoare.
{mosloadposition user10}