Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anuala de Arhitectură București 2018, accent pe relația cu autoritățile locale și cu mediul de afaceri

Premiul secțiunii „Arhitectură, intervenții și spațiul public”

Ordinul Arhitecților Filiala Teritorială București a anunțat câștigătorii Anualei de Arhitectură București 2018, competiție aflată la cea de-a XVI-a ediție. Gala de premiere a Anualei de Arhitectură a avut loc pe teresa Teatrului Național “I.L.Caragiale”, spațiu revitalizat de curând. Expoziția cu cele peste 230 de proiecte va fi mutată la MERCATO COMUNALE, o grădină urbană creată în centrul orașului, în contextul în care tema de anul acesta a fost spațiul public. Peste 600 de arhitecți și profesioniști ai industriei au participat la decernarea premiilor din cadrul Anualei de Arhitectură.

Premiul secțiunii „Arhitectură, intervenții și spațiul public”
Premiul secțiunii „Arhitectură, intervenții și spațiul public”

Intitulată „de utilitate publică”, tematica acestei ediții se concentrează pe dezbaterea diverselor situații întâlnite în practica profesională a arhitectului bucureștean, pe relațiile cu autoritățile locale, cu mediul de construcții și are ca punct central imaginea orașului București, ca loc al negocierii. Anuala marchează startul unei noi strategii de acțiune a OAR București, care își propune un nivel mai mare de implicare și proiecte concrete pentru București.
“Această ediție a Anualei îndeamnă la conștientizare și responsabilitate în ceea ce privește calitatea spațiului construit din Capitală. Este momentul ca toți partenerii de afaceri activi din mediul de construcții să se așeze la aceeași masă cu arhitecții, urbaniștii și autoritățile locale și să lucreze împreună pentru calitatea locuirii și a traiului în București”, a declarat arhitectul Emil Ivănescu, noul președinte al OAR București. “Filiala București a OAR își va asuma cu responsabilitate rolul de liant între autoritățile locale – arhitect – dezvoltator pentru binele comun al societății”, a explicat arh. Emil Ivănescu.

Anuala este cea mai amplă manifestare de arhitectură din București și se desfășoară pe durata mai multor luni de evenimente, dezbateri, workshop-uri și expoziții pentru a identifica valoarea adăugată pe care arhitectul și arhitectura o pot aduce vieții urbane contemporane. Ediția 2018 prezintă 233 de proiecte înscrise în competiție, cel mai mare număr de proiecte depuse fiind la categoria arhitectura de interior.

Cele peste 70 de proiecte de “Arhitectură de interior” înscrise anul acesta în competiție certifică apetitul în creștere pentru designul interior al bucureștenilor, dar și un adevărat proces de educare a publicului prin intermediul proiectelor publice, de tipul horeca. Premiul acestei categorii a fost oferit biroului de arhitectură LAMA ARHITECTURA, pentru amenajarea restaurantului Edo Garden. Interacțiunea bucureștenilor cu astfel de spații le oferă o nouă perspectivă asupra modului în care ar trebui să arate spațiile publice și îi expune unor abordări creative și inspirate.

Pentru secțiunea “Arhitectura locuinței” au fost depuse 20 de proiecte, dintre care două au câștigat cu număr egal de voturi „Premiul secțiunii”. Arh. Raluca VIȘINESCU și arh. Irina WRENN au luat premiul pentru „Casa de vacanță” situată în satul Măgura din Parcul Natural Piatra Craiului și ADNBA pentru „Occidentului 40”, o comunitate de 20 apartamente dublu orientate şi organizate pe jumătăţi de nivel.

“Ne dorim să încurajăm apetitul beneficiarilor de arhitectură și dezvoltatorilor pentru clădiri care au o arhitectură de calitate. De asemenea, îi încurajăm să acorde o atenție deosebită eficienței energetice și sustenabilității, o direcție pe care va trebui să o urmăm cu toții peste un an și jumătate” a explicat arh. Emil Ivănescu.

Anul acesta au fost depuse 12 proiecte la secțiunea „Arhitectură, conversie și restaurare”, premiul fiind acordat echipei Răzvan Bârsan+Partners pentru clădirea situată pe Bd.Lascăr Catargiu, nr.46. “Restaurările sunt proiecte extrem de greu de realizat, se întind pe o perioadă destul de mare de timp și presupun investiții serioase și mână de lucru specializată. Ne bucurăm să vedem un număr atât de mare de proiecte înscrise la această categorie și sperăm să vedem cât mai curând și astfel de exemple în spațiul public, realizate de autoritățile locale în imobilele care le aparțin”, a subliniat arh. Emil Ivănescu.

Anuala a premiat (Re)generare urbană – Filaret2 cu Premiul secțiunii „Diplome de arhitectură”, (RE)ST cu Premiul secțiunii „Design de obiect” (ex aequo) dar și lucrările de modernizare ale Teatrului Național “I.L. Caragiale”, proiect realizat de echipa condusă de prof.dr.arh. Romeo Belea.
Juriul Anualei de Arhitectură 2018, pentru secțiunile de arhitectură construită, a fost format din: Juan Trias de Bes (Spania), Yoshihide Kobanawa (Japonia), Jean-Paul Viguier (Franța), Marc Jay (Danemarca) și Marian Moiceanu (România).

Premiile și nominalizările tuturor categoriilor pot fi găsite aici: https://www.anuala.ro/2018/premii/

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.