Dan Bordeianu si Theo Rose – prezentatorii show-ului
Cele mai bune voci de copii din Romania vor fi alese in cel mai spectaculos concurs muzical pentru copii din Romania – KidSing! Unicul show autohton dedicat exclusiv talentului vocal al copiilor va lansa viitoarele vedete ale Romaniei si va fi difuzat din toamna la Kanal D!
Antonia, una dintre cele mai bine vandute artiste pe piata muzicala internationala, Gabriel Cotabita – o legenda vie a muzicii romanesti, si Wilmark, un entertainer prin excelenta, formeaza Juriul ce va fi alaturi de micii concurenti in calatoria lor spre succes. KIDSing aduce laolalta talentul pur, emotiile uriase, dar si multa munca, pentru ca succesul inseamna nu numai har, ci si cultivarea acestuia. KIDSing este unicul concurs unde copiii nu sunt singuri pe scena, pentru ca alaturi de ei vor sta familia si prietenii!
Antonia: “Este o mare provocare! E greu sa fii pe scena, este greu sa emotionezi un public atat de numeros, dar este mai greu sa traiesti emotiile fiecarui copil care canta in fata ta. Sunt mama si stiu ca fiecare copil este special prin el insusi! Cum pot sa aleg doar unul?”
Gabriel Cotabita: “39 de ani de cariera…Nu se ajunge usor aici! Sunt in acest juriu ca sa ii invat pe copii sa ajunga departe”.
Wilmark: ”Sa canti bine este foarte important, dar a fi artist complet inseamna sa ai si atitudinea potrivita in fiecare piesa pe care o interpretezi! Abia astept sa ii cunosc pe viitorii artisti ai Romaniei!”
Atat in Auditii, cat si in Gale, cei trei membri ai Juriului vor impartasi concurentilor din experienta lor si ii vor cunoaste pe micii cantareti nu numai sub lumina reflectoarelor, ci si in culise, alaturi de cei care au venit sa ii sustina, fie ca e vorba de parinti, frati sau prietenii acestora.
Prezentatorii show-ului vor fi cunoscutul actor Dan Bordeianu si Theo Rose, posesoarea unei voci-fenomen si o stea in devenire in peisajul artistic romanesc. Dan Bordeianu a debutat ca artist la Teatrul pentru copii, e familist convins si dornic sa traiasca bucuria de a fi parinte. Este empatic la trairile micilor concurenti si constient de efortul lor extraordinar pentru a deveni artisti in adevaratul sens al cuvantului.
Dan Bordeianu: “Cel mai greu va fi sa am in fata mea copii emotionati! As vrea sa vad numai copii care plang de bucurie! Iubesc copiii si abia astept sa fiu tata! Voi invata de la fiecare parinte cum e sa ai un copil talentat! Pentru mine este cea mai frumoasa experienta profesionala de pana acum!”
Theo Rose este fostul copil talentat, care a uimit cu vocea incredibila si care acum isi construieste, pas cu pas, cariera muzicala. Ea intelege ce inseamna sa fii copil, ce inseamna sa vrei cu toata fiinta sa canti, sa iubesti scena si publicul.
Theo Rose: “Nu cu multa vreme in urma stateam si eu la rand pentru auditii, faceam vocalize in sali de asteptare si tremuram asteptand un telefon de la organizatorii de concursuri! Voi fi alaturi de concurenti, vom canta impreuna, ii voi tine in brate si le voi sterge lacrimile daca va fi nevoie! Ador copiii talentati!”
Premiu de 20.000 de Euro, videoclip si pachet consistent de promovare pentru castigator!
KIDSing este un format international pentru toata familia, cel mai spectaculos concurs de muzica pentru copii cu varstele intre 5 si 14 ani. Familia si prietenii concurentilor au un rol foarte important in cadrul show-ului, acestia isi pot demonstra si ei, alaturi de cei pe care ii sustin, veleitatile artistice, pe scena, in fata intregii tari. KidSing este show-ul in care parintii vor simti emotia alaturi de copilul lor, pe scena! Calatoria spre succes a micilor concurenti devine astfel si calatoria familiilor si a apropiatilor lor, show-ul depasind granita unui simplu concurs si spunand povestile devenirii acestor copii, atat de pe scena, cat si din afara ei.
Auditiile a peste 1 000 de copii din intreaga tara vor avea loc in mai multe orase din tara (Bucuresti, Craiova, Piatra Neamt, Iasi, Constanta) pe parcursul lunii mai. 30 dintre cei mai talentati copii vor participa in Gale, unde publicul va decide castigatorul. Concurentii vor beneficia de pregatire si consiliere cu o echipa numeroasa de specialisti in styling, coregrafi, regizori.
Fiecare dintre finalistii celor cinci Gale va avea parte de propriul sau videoclip, inregistrat alaturi de un artist consacrat. Un singur copil va castiga insa tiltul de Artistul KidSing al Anului si marele premiu de 20.000 de Euro! Surprizele pentru marele castigator vor continua cu lansarea lui pe piata muzicala prin intermediul unei campanii de promovare similare cu cea a artistilor consacrati.
KIDSing va beneficia de experienta celui mai apreciat regizor de videoclipuri din Romania – Iulian Moga. Show-ul va fi filmat cu 10 camere HD intr-un decor modern construit la Kentauros, unul dintre cele mai profesionale studiouri din Romania, ce pune la dispozitie o suprafata impresionanta (1.100 mp, 13 m inaltime).
KIDSing va aduce, din toamna, atmosfera marilor concerte pe micul ecran! Traieste fiecare clipa alaturi de cele mai bune voci de copii din Romania!