Editor: Harlan Ellison
Editura Trei
O antologie de povestiri, indiferent de genul scrierilor, are marele merit ca isi poarta cititorul in numeroase locuri si aventuri intr-un timp foarte scurt. Cand vorbim insa de o antologie de povestiri SF, atunci calatoria este cu atat mai fascinanta si, uneori, naucitoare. Lumi diverse, fiinte inedite, intrigi variate, idei iesite din comun, stiluri diferite – toate reunite intr-un volum spre incantarea cititorilor.
„Antologia Viziuni periculoase” include scrieri SF „periculoase pentru vremea lor”. Mai mult, „majoritatea s-au dovedit cu mult inaintea epocii”. Citind cartea, veti descoperi autori cunoscuti astazi (volumul de fata a devenit punct de reper in proza SF), veti citi povestiri care va vor tine cu sufletul la gura avand si o parte politista inclusa, care va vor surprinde prin tema si/sau final ((cineva joaca barbut cu Moartea intr-o povestire, de pilda)., in sfarsit, veti lectura scrieri care va vor pune la incercare limitele imaginatiei!
Inceputul aduce cateva prefete – tinand cont de editiile cartii – semnate inclusiv de Isaac Asimov.
Un alt lucru de laudat este faptul ca pentru fiecare povestire Harlan Ellison a scris cate o prefata – astfel ca exista un context pentru fiecare scriere in parte. De asemenea, exista si o scurta postfata pentru fiecare povestire in parte.
Fireste, multi dintre autorii inclusi in antologie nu mai sunt astazi. Ei au fost prietenii editorului, iar el le simte lipsa. Intr-o introducere din 2002, cand deja multi dintre autorii prozelor incluse in editia initiala murisera, Ellison spune ca „nu veti capata seria aceea de noi si micute minibibliografii. Veti capata testamentul lor: unele dintre cele mai bune texte pe care le-au scris, partile cele mai bune ale noastre, ale tuturor, ceea ce ramane pe pagina.” (Harlan Ellison).
„Aceasta a fost o carte si o epoca irepetabile. Este acum o carte ce traieste si respira pe cont propriu, desi unii dintre parintii ei au disparut. Nu mai este un pusti imberb, ci este un tom impunator, serios, la care se fac trimiteri docte si care contine proze ce au schimbat lumea pentru foarte multi cititori.” (Harlan Ellison)
„Este o carte frumoasa. Bucurati-va de ea.” spune Harlan Ellison, iar noi adaugam ca este o carte pe care orice cititor iubitor de SF-uri trebuie sa o citeasca. Peste 800 de pagini de proza scurta de neratat!