Antena 3 a fost sursa de informare preferată a românilor în 6 februarie, când Emil Boc a demisionat din funcţia de prim ministru, Cătălin Predoiu a fost numit interimar, iar Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat pentru a forma un nou guvern.
Conform Kantar Media, Antena 3 a fost cea mai urmărită televiziune din România la nivelul întregii zile, cu o medie de 14.5% cotă de piaţă şi 4.3 puncte rating în rândul publicului din mediul urban, de peste 18 ani.
Vârful de audienţă a fost înregistrat la ora 18:46, în timpul ediţiei speciale a emisiunii 100 de minute cu Alessandra Stoicescu şi Radu Tudor, cu Victor Ciutacu invitat în studio. Antena 3 a atins atunci 9.0% rating și 18.6% market share, ceea ce înseamnă că nu mai puţin de 833.000 de telespectatori urmăreau postul de nişă.
Emisiunile Antena 3 Previziunile Zilei cu Sabina Iosub şi Niels Schnecker, Se întâmplă în România cu Maria Coman şi Adrian Ursu, Ştirile orei 12 prezentate de Irina Petraru, 100 de minute cu Alessandra Stoicescu şi Radu Tudor, Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea şi În gura presei cu Mircea Badea s-au impus ca lidere de piaţă, depăşind toate celelalte producţii difuzate în România pe intervalele orare respective.
În ceea ce priveşte clasamentul televiziunilor de ştiri, Antena 3 a fost lider detaşat, situându-se la distanţă considerabilă de concurenţă atât pe întreaga zi cât şi în prime time, când s-a difuzat şi emisiunea Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu. Postul informativ a obţinut în cel mai disputat interval orar o medie de 11.2% cotă de piaţă şi 5.7% rating şi s-a clasat pe locul întâi în top.
Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat CNN International şi este parte a INTACT Media Group.