Ieri, telespectatorii au rămas alături de Antena 1, mai multe programe ale staţiei clasându-se pe primul loc în topul preferinţelor lor. Alături de Mireasă pentru fiul meu, cei de acasă au descoperit cele mai noi evenimente din viaţa îndrăgiţilor concurenţi, Acces Direct a revenit cu subiecte inedite şi de actualitate, iar de la ora 23.00 echipa Un show păcătos a dat startul dezbaterilor incendiare! Tot ieri, Observatorul dimineţii s-a situat pe primul loc în clasamentul audienţelor la nivelul targetului 15-54 urban, iar Observator 16 s-a impus lider de piaţă la nivelul targeturilor all urban, 15-54 urban şi 18+urban.
Mireasă pentru fiul meu s-a impus ieri lider de piaţă cu ambele ediţii la nivelul targeturilor all urban, 15-54 urban şi 18+urban. La nivelul targetului all urban, ediţia de dimineaţă a înregistrat 1,7 procente rating şi 11,9 % share, locul doi în clasament fiind ocupat de postul Antena 3 cu 1,1 % rating şi 7,5 % cotă de piaţă. Emisiunea a fost lider de piaţă şi în cel de-al doilea interval de difuzare, 13:58-16:00, înregistrând la nivelul targetului all urban un rating de 2,8 % şi 14,4% share, locul doi fiind ocupat de Kanal D care a obţinut 1,8 % rating şi 9,5 % cotă de piaţă. Antena 3 a ocupat cea de-a treia poziţie cu 1,4% rating şi 7,1% share, în vreme ce principalul competitor al staţiei, Pro TV, s-a clasat pe cea de-a patra poziţie cu doar 1,3% rating şi 6,9% share. La nivelul targetului comercial al postului Antena 1, 15-54 urban, ediţia Mireasă pentru fiul meu difuzată în slotul13:58-16:00 s-a impus lider de piaţă cu 2,2% rating şi 14,5% share.
Imediat după ediţia de după amiază a reality showului, cei de acasă au rămas alături de Antena 1 pentru a afla cele mai importante ştiri de la Oana Frigescu, Observator 16 impunându-se lider de piaţă la nivelul targeturilor all urban, 15-54 urban şi 18+urban.
Ziua a continuat tot alături de Antena 1 şi Acces Direct, emisiunea moderată de Simona Gherghe impunându-se lider de piaţă la nivelul celor trei targeturi, all urban, 15-54 urban şi 18+urban.
La nivelul targetului all urban, ca lider de piaţă, Acces Direct a înregistrat 5,4% rating şi 17,3 % cotă de piaţă, locul secund revenind postului Pro TV cu 4,8 procente rating şi 15,5 % cotă de piaţă. La nivelul targetului 15-54 urban, Acces Direct s-a clasat tot pe primul loc în topul audienţelor cu 5 % rating şi 17,7 % cotă de piaţă. Alături de îndrăgita prezentatoare a venit ieri în platoul emisiunii Mara Bănica, iar mai târziu Simona Gherghe a intrat în legătură directă cu Nadine şi Andra Negulescu, soţia actorului Claudiu Bleonţ.
Şi Un show păcătos s-a impus lider de piaţă la nivelul celor trei targeturi, all urban, 15-54 urban şi 18+urban.
La nivelul targetului all urban Un show păcătos a înregistrat 2,4 % rating şi 10,7 procente cotă de piaţă. Locul doi în topul audienţelor a revenit postului Kanal D care a înregistrat 2,1 % rating şi 9,3 % share la nivelul aceluiaşi target. Antena 3 s-a clasat pe cea de-a treia poziţie cu 1,8% rating şi 7,9% share, în vreme ce Pro Tv a ocupat locul patru în top cu 1,7% rating şi 7,6% cotă de piaţă.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
Analiza este făcută pe targeturile all urban, 15-54 urban, 18+urban
Perioada 24 Mai 2012