"Culisele X Factor – Cum să câștigi un concurs de 200.000 de euro” este titlul ebook-ului pe care Antena 1 l-a lansat astăzi.
Volumul, în format electronic, este prima carte din România despre un show de televiziune și despre impactul pe care acesta îl are asupra vieților concurenților participanți.
Cartea este semnată de cunoscutul jurnalist și blogger Cristina Bazavan care a dorit să se ocupe de acest proiect pentru că “în România nu există cultura înțelegerii unor asemenea show-uri de televiziune, dincolo de concursul propriu zis. Cum nu există nici educația participării la asemenea competiții”.
X- Factor este o poveste despre caractere, despre voință și despre ce trebuie să facă un concurent ca să-și atingă visul și să cânte pe o scenă, cu exemple despre ce au de învățat de la jurații sezonului doi: Delia, Dan Bittman și Cheloo, dar și de la prezentatorii Răzvan și Dani.
"Culisele X Factor- Cum să câștigi un concurs de 200.000 de euro” este un adevărat manual în care cititorii vor putea găsi recomandări despre cum să se prezinte la un talent show dar și ce strategii de personal branding să abordeze.
“Volumul este un demers jurnalistic care încearcă sa surprindă situațiile extreme în care au fost puși concurenții și ce efecte au avut asupra lor, la nivel emoțional dar și comportamental. Cartea este o oglindă a multor situații pe care le trăim când suntem față în față cu emoția, cu presiunea, cu o concurență, cu prietenii” spune Cristina Bazavan în volumul proaspăt lansat în on-line-ul românesc.
Mai multe detalii despre volumul pentru care autoarea s-a documentat timp de 2 ani de zile pot fi găsite aici: //bit.ly/Wpnu0W
{mosloadposition user9}