Din această primăvară, la Antena 1 se cântă, iar românii sunt invitați la karaoke! Show-ul „Za Za Sing” (realizat după formatul internațional ”Singing Bee”) îi provoacă pe români să arate nu numai cât de mult iubesc muzica, ci și cât de bine știu versurile. Cu toții avem melodii preferate, pe care le fredonăm acasă sau cu prietenii, dar cât de bine știm versurile? În noul show de la Antena 1 iubitorii de muzică au șansa să arate cât de bine stăpânesc muzica și versurile, dar să și câștige un premiu în bani.
La „Za Za Sing” se cântă toate genurile de muzică, dar versurile sunt cele care contează și care te fac câștigător. De-a lungul mai multor probe, concurenții vor cânta și se vor întrece în versuri, acompaniați de orchestra din platou, astfel că la finalul fiecărei ediții va exista un singur câștigător. Fie că trebuie să identifice cuvinte lipsă dintr-un vers, fie că trebuie să ghicească următorul vers dintr-o piesă sau să identifice varianta corectă a unei piese, concurenții vor avea parte de provocări, de multă distracție, dar și de invitați surpriză, pentru că în fiecare ediție vedete vor veni în platoul emisiunii pentru a face echipă cu ei la diverse probe.
”Singing Bee” este un format internațional de succes, vândut în 36 de țări, care a fost produs prima oară în 2006 pentru postul de televiziune NBC. Show-ul de entertainment potrivit pentru toată familia îi provoacă pe concurenți să arate nu cât de bine știu să cânte, ci cât de bine știu versurile. Cu o structură menită să asigure buna dispoziție a celor care participă la show, dar și a telespectatorilor de toate vârstele, această emisiune reprezintă unul dintre formatele cele mai răspândite din lume.
Cei care doresc să se înscrie la show-ul în care doar versurile contează o pot face deja pe pagina de casting https://casting.a1.ro/microfonie/. Iar sâmbătă, 11 martie, doritorii se pot prezenta la preselecțiile care vor avea loc, începând cu ora 10.00, în București, la Complexul Expozițional Romexpo, din Bd.Mărăști, pavilion D1, nr.65-67, sector 1.