14 vedete calatoresc in Vietnam, Laos, Cambodgia si Thailanda
Antena 1 a achizitionat licenta formatului “Peking Express”, unul dintre cele mai puternice show-uri tv de aventura produse la nivel international. 7 cupluri de vedete pornesc intr-o calatorie epica, prin Asia, in incercarea de a-si depasi limitele si de a castiga marele premiu de 30.000 de Euro. Fiecare echipa trebuie sa se descurce cu un singur dolar pe zi, asa ca depinde exclusiv de calitatile si de abilitatile lor cum reusesc sa parcurga trasee lungi, unde reusesc sa se cazeze sau sa gaseasca adapost peste noapte si ce reusesc sa manance. Competetia celor 7 cupluri devine o cursa greu de indurat, o cursa care pune la incercare atat calitatile fizice cat si psihicul participantilor, o cursa desfasurata intr-o lume exotica si plina de necunoscut. Fiecare participant este insa recompensat prin faptul ca are sansa sa calatoreasca in unele din cele mai frumoase locuri de pe planeta, sa intalneasca oameni fascinanti si sa descopere culturi complet diferite. Fiecare vedeta din aventura “Peking Express” are parte de calatoria vietii lui!
Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda este traseul pe care cele 7 cupluri de vedete sunt nevoite sa il parcurga in aceasta aventura. Spre deosebire de orice alt reality de acest gen, “Peking Express” reuseste sa puna intr-adevar la incercare limitele celor care ii accepta provocarea. Intreaga actiune are loc in diverse sate sau orase ale acestor tari, nu exista un spatiu delimitat in care concurentii sa fie nevoiti sa participe la niste probe. In cazul acestui show, fiecare echipa are de parcurs mii de kilometri, trebuie sa se descurce sa isi gaseasca singuri transport, sa faca auto-stopul prin te miri ce zone, sa gaseasca localnici dispusi sa ii cazeze si sa le dea de mancare. Toata aceasta cursa este contra-cronometru, iar in functie de eficienta si rezultate obtinute in urma diverselor probe, echipele merg mai departe sau sunt eliminate. Competitia si tarile in care ea se desfasoara aduce un mix de suspans, adrenalina, situatii limita si emotie imposibil de gasit in orice alt format de gen. Perechile participante au fost si ele selectate in functie de niste criterii clare. Pe langa dorinta de aventura si de a infrunta niste situatii care ii vor pune la incercare din toate punctele de vedere, intre membrii fiecarei echipe trebuie sa existe deja o relatie de lunga durata, o relatie bine sudata, care sa le permita ca impreuna sa treaca peste toate obstacolele ivite in aceasta competitie. Stresul, nervii intinsi la maxim, lipsa totala a confortului, sunt momente peste care e greu de trecut atunci cand partenerul nu este pe aceeasi lungime de unda.
“Peking Express” a fost prima oara difuzat in anul 2004. De atunci si pana in prezent au fost realizate 40 de sezoane difuzate in peste 15 tari (Franta, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia sau Olanda) si au fost puse la dispozitia participantilor 10 rute diferite. In 2016 si-a castigat titlul de cel mai urmarit show de divertisment din Columbia, iar in 2015 a fost un adevarat fenomen la nivel de social media in Spania si Italia, fiind show-ul care a generat cele mai multe tweet-uri.
Aventura “Peking Express” va incepe la Antena 1 in primavara anului viitor. Show-ul este produs de echipa coordonata de Mona Segall si Robert Lionte.