În luna martie, ANSWEAR.ro lansează Catch the moment, un proiect fotografic care se adresează tuturor iubitorilor și pasionaților de fotografii digitale. Prin acest proiect, ANSWEAR își dorește să motiveze amatorii de cea mai nouă artă digitală să includă emoția în fiecare moment pe care îl fotografiază!
Proiectul Catch the moment se va desfășura până la finalul anului 2020, în mediul online, sub forma unui concurs de fotografie, cu teme lunare speciale, premii la finalul fiecărei luni pe măsura talentului și acordarea unui premiu surpriză la final de an.
Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai talentați fotografi profesioniști din România, va desemna câștigătorul lunii martie, iar premiul este oferit de Vodafone România, un telefon Huawei P30 PRO.
”În luna martie, tema concursului este ”Femeia care te inspiră”. Ne așteptăm la o ”expoziție” digitală de portrete pe contul nostru de Instagram, fiind luna în care celebrăm feminitatea. Vom continua concursul lună de lună, până la sfârșitul anului, mizând pe teme cât mai diverse, de la peisaje din natură până la momente memorabile precum absolvirea liceului, ziua nunții sau o zi de naștere de neuitat”, spune Georgiana Pană, Marketing Manager ANSWEAR.ro.
#CatchTHEmomentRO este mai mult decât un concurs. Catch the moment este o provocare prin care ANSWEAR își propune să adune o comunitate frumoasă a oamenilor pasionați de fotografie indiferent de subiectul fotografiat: natură, clădiri, competiții sportive, concerte, fashion ș.a.
ANSWEAR îndeamnă oamenii la schimbare: să se oprească din alergătura zilnică și să acorde atenție lucrurilor care nu le (mai) sar în ochi, să se bucure de fiecare moment, să admire lucrurile mici și simple, să descopere frumusețea vieții de zi cu zi și nu în ultimul rând să demonstreze prin fotografii unice că lumea poate fi diversă, surprinzătoare și plină de culori.
Mai multe detalii despre concursul Catch the moment inițiat de ANSWEAR se regăsesc pe https://catchthemoment.answear.ro/.