ANSWEAR.ro a înregistrat rezultate spectaculoase în urma campaniei Spring Black Friday, ce s-a desfășurat în perioada 24-28 aprilie: 5.400 de comenzi, 370.000 euro și creșteri de peste 70% ale vânzărilor, plus atragerea unui public nou într-un procent de aproximativ 20%, o parte venind din mediul de fashion offline.
„În cele 4 zile de ANSWEAR Spring Black Friday am înregistrat 5400 de comenzi cu o valoare totală de aproximativ 370.000 EUR. Rezultatele sunt într-o creștere cu 70% din punct de vedere venituri față de perioada similară a anului trecut. Cele mai cumpărate branduri au fost Tommy Hilfiger, Adidas Originals, Guess Jeans, Tommy Jeans, Levi’s, Karl Lagerfeld, Medicine, Nike, Desigual, New Balance și Polo Ralph Lauren.
Aproximativ 20% dintre clienți au fost clienți noi. Ne așteptam la o creștere de 50% față de anul trecut, ne-am depășit obiectivele. O veste bună pentru noi a fost creșterea cumpărăturilor pentru brandurile de top din portofoliul nostru Armani Exchange, Polo Ralph Lauren, Emporio Armani, EA7, DKNY, Red Valentino, Twinset, Pinko și credem că asta se datorează atragerii unui public țintă nou, public care până acum cumpăra din magazinele fizice”, spune Raluca Radu – Country Manager ANSWEAR România.
În cadrul campaniei ANSWEAR Spring Black Friday, cele mai căutate categorii de produse au fost tricourile, rochiile și pantofii sport, dar și lenjeria intimă și articolele pentru casă. Comanda medie a fost de 320 de lei. Media a fost de aproximativ 2 produse pe comandă. Cea mai mare comandă a fost de 6.000 de lei și a conținut 3 produse, în timp ce a doua cea mai mare comandă a fost de 5.500 lei și a fost formată din 32 de produse diferite. Cele mai multe cumpărături s-au făcut seara, iar vârful de comenzi a avut loc sâmbătă seară la ora 21:00.
„Categoria numărul 1 de Spring Black Friday a fost cea a tricourilor – cu mânecă scurtă, lungă, tricouri polo sau fără mâneci, tricourile au fost cele mai vândute produse, aproximativ 20% din volumul total al produselor cumpărate. Dar foarte aproape de tricouri s-au clasat rochiile și pantofii sport/sneakers, semn că oamenii se pregătesc pentru perioada în care se vor relaxa restricțiile. Următoarele categorii ca număr de comenzi au fost jeans, bluze și cămăși, sandale, espadrile, pantaloni scurți și lungi. Per total brandurile sport au reprezentat un mare procent din volumul de vânzări și vorbim aici despre Nike, Adidas, Puma, Fila, New Balance, Reebok, Under Armour.
Cele mai surprinzătoare creșteri ale vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut au fost pe categoriile de lenjerie intimă (dublare a vânzărilor), pijamale (dublare a vânzărilor), papuci de casă (dublare a vânzărilor), dar și categoriile de tricouri, rochii și pantofi sport au cunoscut creșteri importante de 50%. O altă categorie unde s-a observat o creștere de 70% față de anul trecut a fost cea de jeans.
Feedback-ul clienților ANSWEAR.ro a fost foarte bun, rata de răspuns pentru mesajele noastre a fost foarte bună. Am observat un număr mai mare de pagini per vizitator în această perioadă, clienții noștri făcând browsing printre oferte, branduri, categorii de produse și căutând cele mai bune oferte”, adaugă Raluca Radu.
După încheierea campaniei Spring Black Friday, retailerul polonez și-a îndreptat atenția către lansarea noului site ANSWEAR.ro și noua aplicație mobilă. Noutățile sunt legate de o experiență mai bună de utilizare pentru clienți și noi beneficii în cadrul programului de loialitate ANSWEAR Club.
Filtrarea produselor se va face direct din lista de produse, iar adăugarea articolelor la Favorite se face printr-un singur click, astfel încât să îți creezi lista de dorințe foarte ușor. Noutățile legate de programul de loialitate se referă la posibilitatea clienților de a folosi punctele acumulate în contul lor pentru a achiziționa orice produs de pe site la preț redus, indiferent dacă acesta este deja la reducere sau nu.
La noua variantă a site-ului s-a lucrat timp de aproape 2 ani de zile. România este una dintre primele piețe unde retailerul polonez lansează noul website și noua aplicație mobilă ANSWEAR. Pentru a afla toate noutățile site-ului proaspăt lansat, puteți urmări video-ul de prezentare pe contul de Youtube al magazinului online: https://youtu.be/FhJ2uqJe_0c.
„Știm deja că un mare plus pe care îl avem la ANSWEAR.ro ține de faptul că avem propriul studio foto și investim mult în ședințele foto de produs, în stylingul pentru ședințele foto, în video-uri de prezentare ale produselor, tocmai pentru a ne ajuta clienții să aleagă produsul potrivit pentru ei și să vadă cum pot să combine produsele între ele pentru un outfit de efect. Acest plus se va regăsi și mai bine evidențiat în noua interfață. Viteza de încărcare a site-ului va fi îmbunătățită, mai mult spațiu va fi dedicat fotografiilor și video-urilor de produs în pagina produsului și vom avea pagini separate pentru a diferenția brandurile sport de brandurile premium. Filtrarea va fi îmbunătățită, iar accentul în paginile de categoria va cădea tot pe imagine”, povestește Raluca Radu – Country Manager ANSWEAR România.
Lansarea noului site și lansarea noii aplicației mobile vor fi celebrate printr-o campanie de reduceri. Astfel, cu ocazia acestui moment special, ANSWEAR.ro oferă discounturi de până la 50% la o selecție de branduri și produse.