Începând de astăzi, ANRCTI are o nouă identitate vizuală în centrul căreia se află un nou logo format din acronimul şi denumirea instituţiei, însoţite de reprezentarea stilizată a unei antene parabolice.
Noua identitate vizuală a ANRCTI a fost concepută pentru a reprezenta instituţia care a rezultat din transformările prin care a trecut Autoritatea: schimbarea denumirii, preluarea unor noi atribuţii şi fuziunea cu IGCTI. De la ANRC şi IGCTI, ANRCTI a preluat două echipe cu atribuţii şi competenţe diferite dar complementare, precum şi două seturi de valori şi elemente de identitate. S-a creat astfel o echipă nouă cu o misiune unică şi această schimbare a impus necesitatea unei noi identităţi vizuale, în acord cu evoluţia instituţiei.
Noul logo este principalul element de identificare vizuală a ANRCTI. Este modern în aspect, dar reţine şi unele elemente definitorii ale vechii identităţi: tehnologia şi autoritatea. Reunirea acestor două registre comunică faptul că instituţia este mai puternică în urma fuziunii, că îşi păstrează importanţa pe piaţa de comunicaţii şi că e orientată în continuare spre calitate şi rezultate, dar şi spre oameni.
Din punct de vedere cromatic, nuanţa puternică de roşu susţine valorile echipei ANRCTI – competenţă, integritate, adaptabilitate, cooperare şi încredere – asigurând suportul vizual pentru ideea de arbitru, creator al regulilor şi cel care veghează la aplicarea lor. Nuanţa de gri argintiu marchează seriozitatea şi autoritatea instituţiei, la fel ca şi fontul ales.
Procesul de creare a noii identităţi vizuale a debutat în octombrie 2007, în urma organizării unei licitaţii publice deschise pentru contractarea unor servicii de consultanţă de brand şi realizarea manualului de identitate vizuală a ANRCTI. La licitaţie au participat două companii şi, în urma evaluării ofertelor depuse, contractul a fost câştigat de Brahms International SRL. Valoarea contractului a fost de 110.069 lei, fără TVA.
{mosloadposition user10}