privind accesul la platformele de distribuţie a serviciilor de programe audiovizuale
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei lansează un studiu de piaţă în rândul radiodifuzorilor (societăţi de televiziune şi radiodifuziune) pentru identificarea nevoilor acestora privind accesul la platformele de distribuţie a serviciilor de programe către public. Acest studiu este esenţial pentru analiza pe care ANRCTI o întreprinde pe segmentul serviciilor de transmisie (retransmisie) a programelor audiovizuale, în conformitate cu obligaţiile ce decurg din statutul României de stat membru al Uniunii Europene.
ANRCTI a iniţiat, la sfârşitul anului 2006, analiza pieţei de gros a serviciilor de transmisie (retransmisie) a serviciilor de programe audiovizuale prin reţelele de comunicaţii în vederea asigurării distribuţiei acestora către public. Pe această piaţă, cererea este reprezentată de radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii, care doresc ca programele pe care le difuzează sau le distribuie să ajungă la public şi au nevoie în acest scop de acces la diverse platforme de distribuţie (sistemele radioelectrice terestre, reţele de cablu, satelit, tehnologii IP, xDSL sau 3G/UMTS).
Studiul de piaţă în rândul radiodifuzorilor este realizat de către ANRCTI cu sprijinul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi are drept principal obiectiv analizarea caracteristicilor cererii şi ofertei de servicii de acces la diferitele platforme de distribuţie disponibile. Rezultatele studiului vor permite formularea unui set de concluzii privind situaţia concurenţială pe segmentul serviciilor de transmisie (retransmisie) a serviciilor de programe audiovizuale din România, care vor sta la baza deciziilor de reglementare ale Autorităţii pe acest segment.
În funcţie de eventualele probleme concurenţiale identificate, ANRCTI este abilitată să intervină prin impunerea anumitor obligaţii în sarcina companiilor care controlează accesul la platformele de distribuţie şi care dispun de putere semnificativă pe piaţă, de care ar putea abuza în relaţia cu radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii. Conform normelor şi practicii europene, aceste obligaţii sunt menite să elimine obstacolele care ar putea împiedica stabilirea unui mediu concurenţial normal şi pot fi impuse în conformitate cu art.9-13 din Ordonanţa Guvernului nr.34/2002 – transparenţă, nediscriminare, separaţie contabilă, fundamentarea tarifelor în funcţie de costuri şi/sau furnizarea accesului la reţea.
Studiul se bazează pe un chestionar transmis direct de către ANRCTI radiodifuzorilor de servicii de programe de televiziune şi/sau radiodifuziune şi publicat pe pagina de internet a Autorităţii. Întrebările din chestionar urmăresc măsurarea unor parametri precum caracteristicile cererii la nivelul pieţei de gros, platformele de distribuţie utilizate, constrângerile tehnice, legale sau economice în utilizarea serviciilor, substituibilitatea cererii între diferitele categorii de platforme.
Ţinând seama de importanţa şi complexitatea consecinţelor pe care rezultatele analizei de piaţă le-ar putea antrena pe piaţa audiovizualului din România, ANRCTI solicită tuturor radiodifuzorilor, precum şi asociaţiilor de specialitate, să furnizeze informaţiile cerute prin acest chestionar, până cel târziu la data de 23 aprilie 2007.
De asemenea, orice informaţii considerate relevante, opinii argumentate sau documente care pot contribui la realizarea analizei de piaţă sunt aşteptate pe adresa de email sasp@anrcti.ro sau în scris, în atenţia Serviciului Analize şi Studii de Piaţă din cadrul ANRCTI.
Chestionarele sunt disponibile pe www.anrcti.ro şi www.cna.ro.
{mosloadposition user10}