servicii armonizate cu caracter social 116000 si 116111
ANRCTI a emis licentele de utilizare a numerelor nationale scurte pentru servicii cu caracter social 116000 si 116111, acordand Romtelecom dreptul de a utiliza aceste numere. Conform prevederilor din licente, operatorul va asigna cele doua numere nationale scurte pentru servicii armonizate cu caracter social astfel: numarul 116000 Asociatiei "Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual", iar numarul 116111 Asociatiei "Telefonul Copilului".
Numerele trebuie activate in cel mult sase luni de la data alocarii. Pe toata perioada de valabilitate a licentelor (pana la 25 iulie 2018), titularul licentei, Romtelecom, are obligatia de a se asigura ca serviciile sunt disponibile non-stop (24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, la nivel national), ca informatiile privind disponibilitatea serviciului sunt usor accesibile publicului si ca, pe perioada in care serviciul nu este disponibil, apelantii sunt informati cand acesta va deveni disponibil.
Prin intermediul numarului scurt 116000, Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual va oferi servicii de urgenta pentru copii disparuti, va prelua apeluri prin care se anunta disparitia unor copii si le va transfera apoi politiei. Totodata, la acest numar se va oferi indrumare si sprijin persoanelor in grija carora se afla copilul disparut si se va sprijini desfasurarea investigatiei pentru localizarea copilului.
Serviciul oferit de Asociatia "Telefonul Copilului" la numarul 116111 va consta in linii de asistenta telefonica pentru copii, prin care se va oferi ajutor copiilor care au nevoie de ingrijire si protectie, punandu-i in legatura cu diverse organizatii si resurse. De asemenea, serviciul va oferi copiilor posibilitatea de a-si exprima temerile, de a vorbi despre aspectele care ii afecteaza in mod direct si de a contacta pe cineva in caz de urgenta.
Accesul la aceste servicii va fi gratuit si neconditionat.
Numerele au fost alocate pe baza punctajului obtinut in urma completarii grilei de evaluare a cererilor de acordare a licentei de utilizare a resurselor de numerotatie (LURN), pe baza a cinci criterii: natura serviciului furnizat de solicitant, gradul potential de accesibilitate a serviciului armonizat cu caracter social, experienta solicitantilor in implementarea numerelor nationale scurte, capacitatea furnizorului de servicii armonizate cu caracter social de a asigura implementarea serviciului pentru care este alocat numarul si de a asigura respectarea conditiilor specifice de utilizare a numarului si termenul de activare a numarului. Pentru ca numerele sa fie alocate, operatorul trebuia sa depuna cererea dupa incheierea unui parteneriat cu un furnizor de servicii pentru aceste linii.
Pentru asignarea numarului scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116123 (linii de asistenta telefonica ce ofera sprijin emotional), nu a fost depusa nicio cerere, numarul ramanand deschis spre alocare.
{mosloadposition user10}