Astazi, 9 august 2006, ANRC propune spre consultare publica proiectul de revizuire a Ofertei de Referinta pentru Interconectare (ORI), o initiativa menita sa eficientizeze procesul de interconectare a retelelor furnizorilor alternativi cu reteaua Romtelecom si sa faciliteze comunicarea intre abonatii diferitelor retele.
Proiectul propune ca noua oferta de referinta pe care o va prezenta operatorul companiilor care solicita interconectarea sa includa informatii privind absolut toate tarifele pe care Romtelecom le poate percepe companiilor interconectate cu reteaua sa si clarifica modalitatile de tarifare a legaturilor de interconectare în cazul interconectarii la distanta si în cazul colocarii.
De asemenea, ANRC propune noi prevederi privind obligatia Romtelecom de a asigura accesul altor operatori la toate tipurile de linii inchiriate-segmente terminale prin intermediul carora Romtelecom furnizeaza pe piata cu amanuntul propriile servicii de transmisiuni de date sau de acces la internet. Pentru a preveni aparitia unor situatii discriminatorii, in care, spre exemplu, compania Romtelecom ar avea acces la segmentele de linii închiriate – segmente terminale in conditii mai avantajoase decat cele oferite competitorilor sai, acesteia i s-a impus obligatia de a furniza operatorilor serviciul de linii inchiriate-segmente terminale in toate configuratiile posibile si utilizând toate tehnologiile pe care Romtelecom le ofera deja pe piata cu amanuntul sau le foloseste ca suport pentru oferirea propriilor servicii.
Documentul poate fi consultat pe pagina de Internet a ANRC, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatiile pana la 10 septembrie 2006. Acestea pot fi expediate pe adresa sediului central al ANRC: B-dul Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, sau pot fi depuse direct la registratura ANRC precum si la oficiile teritoriale din localitatea resedinta de judet cea mai apropiata. Totodata, observatiile pot fi transmise prin fax la numarul +40 21 307 54 02 sau prin e-mail pe adresa consultare@anrc.ro.
Informatii suport:
In luna februarie 2003, ca urmare a desemnarii S.C. Romtelecom S.A. drept operator cu putere semnificativa pe piata accesului la retelele publice de telefonie fixa in vederea originarii, terminarii si tranzitului apelurilor si pe piata serviciilor de linii închiriate segmente terminale, compania a publicat pe pagina proprie de Internet Oferta de Referinta pentru Interconectare (ORI). Acest document contine setul minim de servicii de interconectare cu reteaua publica de telefonie fixa precum si conditiile, inclusiv cele tarifare, în care respectivele servicii vor fi oferite furnizorilor alternativi.
ORI este revizuita de fiecare data cand mecanismul de incheiere si modificare a acordurilor de interconectare nu mai reflecta întrutotul realitatile pietei sau când în procesul de interconectare apar anumite disfunctionalitati.
{mosloadposition user10}