pentru instalarea de telecentre in alte 123 de sate
Astazi, 11 septembrie 2006, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a lansat cea de-a cincea licitatie publica pentru instalarea de telecentre in alte 123 de localitati din mediul rural, din 32 de judete ale tarii. La licitatie poate participa orice persoana care are, cumulativ, calitatea de furnizor de retele publice de comunicatii electronice si de furnizor de servicii de telefonie destinate publicului.
"Pentru regiunile izolate, aflate departe de centrele urbane si de serviciile de urgenta, telefonul este cea mai importanta resursa. Aceste regiuni sunt insa si cele mai putin accesibile pentru furnizorii de comunicatii deoarece, din cauza pozitionarii geografice, costurile necesare extinderii infrastructurii in aceste zone sunt ridicate. Prin proiectul national de instalare de telecentre, peste 40.000 de locuitori din 38 de sate izolate din Romania pot da acum telefoane si pot utiliza serviciile de Internet, iar pana la sfarsitul anului numarul acestora se va dubla. Licitatia lansata astazi se adreseaza altor 70.000 de locuitori din 123 de sate si suntem increzatori ca, in prima parte a anului viitor, si aceste comunitati vor putea comunica usor si repede," a declarat Dan Georgescu, Presedintele ANRC.
Cele 123 de sate au fost selectate dintre localitatile cu un numar de peste 400 de locuitori, identificate ca avand un grad redus de disponibilitate a serviciilor de telefonie. De asemenea, primariile acestor localitati si-au exprimat interesul de a participa la programul de telecentre lansat de ANRC si si-au asumat, in intregime, cheltuielile de gestionare a telecentrului.
Lista localitatilor pentru care a fost lansata astazi licitatia in vederea instalarii de telecentre poate fi consultata aici, pe pagina de Internet a ANRC.
Docume ntatia necesara elaborarii si prezentarii ofertei in vederea participarii la licitatia pentru instalarea de telecentre se poate achizitiona de la sediul central al ANRC incepand cu data de 11 septembrie 2006 pana la data de 27 octombrie 2006. Persoanele care doresc sa achizitioneze documentatia vor transmite o cerere scrisa in acest sens, cu o zi in avans, la numarul de fax: +4021/307.54.08. Solicitarile de clarificari se pot trimite pana la data de 30 octombrie 2006, iar termenul limita de depunere a ofertelor este 13 noiembrie 2006, ora 16.00. Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 14 noiembrie 2006, ora 10.00, iar oferta castigatoare va fi stabilita de comisia de licitatie in cel mult 30 de zile de la data deschiderii ofertelor.
{mosloadposition user10}