Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Aniversarea „Ingerului pazitor electronic”

– Bosch a produs 100.000.000 de sisteme ESP care salveaza vieti

Programul de stabilitate electronică ESP contribuie la menținerea stabilității autoturismelor pe șosea, în special în cazurile în care acestea intră cu viteză în curbe sau derapează, caz în care, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor sunt foarte grave. Din luna noiembrie 2014, sistemul ESP va deveni echipament standard pentru toate autoturismele nou-înmatriculate în UE. „În ultimii ani, sistemul ESP a salvat numeroase vieți şi acesta este un lucru dovedit. De asemenea, ESP este un element de bază al funcțiilor de asistență de înaltă performanță și al condusului autonom”, afirmă Gerhard Steiger, președintele Diviziei Sisteme de Control al Șasiului din cadrul Bosch. Concernul german a dezvoltat tehnologia antiderapaj în 1995, fiind prima companie din lume care a început producția în serie a sistemului. De la începutul producției în serie în 1995 până în prezent, Bosch a produs 100 de milioane de sisteme ESP. Până în 2010 au fost produse în total 50 de milioane de sisteme ESP, iar în doar patru ani numărul s-a dublat. „Din 2010 producem anual mai multe sisteme ESP decât ABS”, a declarat Gerhard Steiger.

ESP devine o funcție standard

După centura de siguranță, ESP ocupă locul secund în ceea ce privește cele mai importante sisteme de siguranță. Conform studiilor, ESP poate preveni până la 80 la sută dintre accidentele provocate de derapaje. O analiză detaliată a bazei de date germane GIDAS privind studiile aprofundate referitoare la accidente rutiere indică faptul că, în 2011, 540 de vieți au fost salvate numai în Germania datorită sistemului ESP. În acest an, 60 la sută dintre autoturismele care circulă pe șoselele din Germania au fost echipate cu acest „înger păzitor electronic”, iar un număr din ce în ce mai mare de țări impun introducerea sistemului pe autoturismele noi. În Europa, acesta a devenit obligatoriu pentru toate autoturismele care au fost omologate începând cu octombrie 2011. Din luna noiembrie 2014, ESP nu va mai fi opțional la nivelul UE: el va deveni echipament standard pentru toate autoturismele nou-înmatriculate. În prezent, 78 la sută dintre autoturismele de pasageri și camioanele ușoare nou produse în Europa sunt echipate cu ESP. De asemenea, sistemul este obligatoriu pentru toate autoturismele cu greutate maximă de 4,5 tone în Statele Unite. Acesta mai este obligatoriu în Australia și Israel, iar în Japonia, Coreea, Rusia și Turcia regulamentele vor intra în vigoare în anii imediat următori. La nivel global, 55 la sută dintre autoturismele de pasageri și camioanele ușoare sunt echipate cu ESP. În China, aproape un sfert din noile autoturisme de pasageri care ies de pe linia de asamblare sunt prevăzute cu acest sistem. O analiză atentă a cifrelor de producție reflectă, de asemenea, popularitatea din ce în ce mai mare a sistemului de siguranță. În prezent, furnizorul global de tehnologie și servicii produce sistemul în Germania, Franța, Statele Unite, Japonia, China, India și Brazilia.

Sistemul modular respectă toate cerințele

De la începerea producției în serie, Bosch a îmbunătățit permanent sistemul de siguranță, adăugând treptat funcții suplimentare. Dacă prima versiune cântărea 4,3 kilograme, versiunea de bază a generației curente cântărește doar 1,6 kilograme. De-a lungul timpului, sistemul a devenit mai ușor, mai compact și mult mai ieftin. Aceste eforturi de dezvoltare au avut un succes răsunător: „ESP este, în prezent, accesibil tuturor claselor de autoturisme”, a afirmat Steiger.

Electrificarea din ce în ce mai mare a trenului de rulare și numărul în creștere al funcțiilor de asistență au impus noi standarde asupra sistemelor de frânare existente. Bosch a răspuns deja acestei cerințe printr-un sistem modular care oferă soluțiile tehnice corespunzătoare. Chiar și pentru autoturismele automatizate în totalitate, sistemul ESP adecvat combinat cu iBooster, amplificatorul forței de frânare cu funcţionare electromecanică oferă deja redundanța necesară.

Sistemele de asistență bazate pe ESP

Datorită noilor sisteme de asistență, condusul este mai sigur și mai confortabil. Bosch dezvoltă funcții care mențin automat distanța față de vehiculul aflat în față, care manevrează autoturismele în locurile de parcare cele mai înguste și avertizează conducătorii în timp util în situațiile critice. În următorii ani, un număr din ce în mai mare de manevre vor deveni complet automatizate, ceea ce va permite autoturismelor să intre singure în garaj sau să se strecoare în traficul matinal de pe autostradă. Toate aceste funcții au un lucru în comun: frânează fără intervenția conducătorului auto. Sistemul ESP pune comenzile de frânare în practică. Așadar, funcțiile suplimentare de siguranță și confort pot fi adăugate mai ușor autoturismelor care au deja sistemul încorporat. Senzorii care colectează datele privind mediul înconjurător al autoturismului reprezintă o bază decisivă a acestor funcții. Acestea acționează ca organe senzoriale ale autoturismului: recunosc ceilalți participanți la trafic și stabilesc distanța acestora față de autovehicul, precum și viteza și direcția de mers a acestora. Bosch oferă o gamă variată de senzori cu ultrasunete, video și radar care deservesc acestui scop.

Bosch sprijină campaniile O.N.U. pentru o siguranță rutieră sporită

Anual, aproximativ 1,3 milioane de persoane la nivel global mor ca urmare a accidentelor rutiere, în timp ce alte câteva milioane sunt rănite. În 2011, Organizația Națiunilor Unite a inițiat decada de acțiune pentru siguranță rutieră, al cărei obiectiv este stabilizarea și, ulterior, reducerea numărului de decese provocate la nivel global de accidentele rutiere, până în 2020. Bosch a sprijinit proiectul de la bun început. Numai în 2014 compania a contribuit cu 150.000 de dolari la această inițiativă, bani care vor fi folosiți pentru sprijinirea Global NCAP, care permite utilizarea unor programe de evaluare independente pentru autoturismele noi, în special în țările emergente precum India. În ultimii ani, angajamentul Bosch față de această inițiativă a contribuit la realizarea mai multor proiecte privind siguranța rutieră în întreaga lume.

Bucuresti, 28.03.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.