Încă de la lansarea primului număr de Timişoara, Şapte Seri a a fost partener principal media al unor evenimente de mare amploare precum: Urban Experience DJs, Underground Timişoara Festival, Playboy Party, Goran Bregovici and “Wedding & Funeral Orchestra”, Cargo – concert aniversar 18 ani, Ofensiva Naţională 2005 sau Noaptea devoratorilor de publicitate, ediţiile 2003 şi 2004.
“Suntem mândri să participăm alături de cititorii revistei precum şi de echipa Şapte Seri de Timişoara la aniversarea a trei ani de succese şi parteneriate strategice. Ediţia de Timişoara reprezintă o verigă importantă în reţeaua Şapte Seri, încrederea şi aprecierea cititorilor şi partenerilor noştri din Timişoara motivându-ne să fim permanent activi şi implicaţi în viaţa culturală şi mondenă a unuia dintre cele mai importante oraşe din ţară.” a declarat Adriana Petrescu, Director Strategie Kopa Publicaţii Grup.
Şapte Seri este de asemenea prezent în Baia-Mare, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Satu-Mare, formând cea mai vastă reţea de acest gen din România.
Planurile de dezvoltare ale Şapte Seri includ extinderea la sfârşitul acestui an şi începutul anului
2006 a reţelei şi în alte locaţii din România.
Despre ŞAPTE SERI
ŞAPTE SERI este cel mai puternic ghid săptămânal de informaţie culturală şi petrecere a timpului liber, distribuit gratuit în 60,000 de exemplare în ediţia de Bucureşti şi 120,000 de exemplare în Baia-Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Satu-Mare, Timişoara.
Cititorul ŞAPTE SERI este activ, călător, cu vârstă cuprinsă între 18 şi 40 de ani, însetat de noutate, artă şi valoare. {mosloadposition user10}
Aniversare Sapte Seri
Cel mai puternic ghid săptămânal de informaţie culturală şi petrecere a timpului liber, immplineşte trei ani de succese pe piaţa timişoreană.
Cele 1,095 de seri petrecute alături de cea mai puternică revistă gratuită de informaţii, vor fi sărbătorite în discoteca Park Place Timişoara, sâmbătă 29 octombrie 2005, într-un decor specific sărbătorii de Halloween, cu baloane, dovleci şi costumaţii specifice, alături de vedete consacrate precum Alexandra Ungureanu şi formaţia Crush. Cel mai spectaculos costum va fi premiat.
Classix Festival 2025
Premieră la Teatrul Masca pe 17 și 18 ianuarie 2025: Jurnal de România
Au început înscrierile pentru cel mai mare concurs ce se adresează fotografilor și videografilor de ...
Manifest de românitate. Spectacol-eveniment "Sarmizegetusa" by Liza Panait
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
IAB MIXX Awards România revine în martie 2025 cu noi categorii și o conexiune și mai solidă cu festi...
De ziua Stelei Popescu, pe 21 decembrie, se lansează în Bucureşti un spectacol original... Moarte l...
O seară de dialog între medicină și artă- eveniment la Palatul Bragadiru din București, organizat de...