Animax, liderul pieţei de petshop-uri din România, continuă extinderea reţelei de distribuţie prin inaugurarea unui nou magazin stradal în Bucureşti. Magazinul a fost inaugurat sâmbătă, 14 decembrie 2013, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Noua unitate are o suprafaţă de 50 mp şi este situată pe Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 42.
Prin inaugurarea recentă, Pet Product Bucureşti, deţinătorul lanţului de magazine Animax, ajunge la 38 de unităţi în Bucureşti şi în ţară.
„Noul magazin face parte din strategia noastră de extindere pentru 2013. Ne-am propus să ajungem cât mai aproape de consumatori cu produse de calitate, dar şi animale de companie, iar magazinul din Șoseaua Ştefan cel Mare reprezintă o confirmare a planurilor noastre”, susţine Adriana Aruxandei, manager dezvoltare rețea Animax.
Unitatea este poziţionată într-o arteră comercială din perimetrul Șos. Ştefan cel Mare, centrală, cu acces la mijloacele de transport în comun.
În cadrul noului magazin ANIMAX, cumpărătorii pot regăsi o gamă complexă de produse pentru câini, pisici, păsări, rozătoare, reptile şi animalele de apă. Astfel pasionaţii de animale vor găsi în centrul Animax hrană pentru animalul preferat, accesorii, produse de întreţinere etc. Totodată, pentru cei care sunt în căutarea unui prieten necuvântător, Animax are o zonă dedicată comercializării diveselor specii de animale de companie.
Cu ocazia lansării, Animax oferă cumpărătorilor produse la preţuri promoţionale şi-i aşteaptă cu surprize speciale.
Animax este prezent la nivel naţional cu o reţea de 38 de magazine în Baia Mare, Botoșani, București, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Suceava, Timișoara, Târgu-Mureș și Râmnicu Valcea.