Inspirată dintr-o baladă străveche, datând din timpuri încă nedesluşite, cea de-a 36-a animaţie de lung-metraj Disney dăruieşte contemporaneităţii povestea tinerei cu nume de magnolie, Mulan. O lecţie memorabilă de onoare şi curaj, împletită cu umor şi suspans – disponibilă acum, în premieră, pe DVD.
În vremuri de restrişte, când hunii invadează China, împăratul (voce Pat Morita, binecunoscut publicului din filmele “Karate Kid” şi “Sport sangeros”) porunceşte ca fiecare familie să-şi trimită un reprezentant la luptă. Deşi este bolnav şi slăbit de atâtea războaie, tatăl lui Mulan şi capul unei familii respectabile e hotărât să-şi apere patria chiar şi cu preţul vieţii. Degeaba se împotriveşte Mulan (voce Ming-Na / cântă Lea Salonga); hotărârea e luată. Trăind într-o societate conservatoare, fetei nu i-ar rămâne decât să se roage şi să astepte întoarcerea tatălui său. Dar Mulan, ştiind că tatăl său n-ar supravieţui unei noi încercări pe câmpul de luptă, îi îmbracă armura şi, deghizată în războinic, îi ia locul în oastea imperială, gata să lupte pentru ţară şi pentru onoarea familiei sale.
Ca s-o apere, spiritele strămoşilor ei i-l trimit în ajutor pe Mushu (voce Eddie Murphy), un dragon mic şi caraghios, ca s-o convingă să renunţe la acest plan inconştient. Însă hotărârea fetei e de neclintit, iar lui Mushu nu-i rămâne decât s-o ajute în misiunea primejdioasă pe care tânăra şi-a asumat-o. Pericolele n-o ocolesc pe Mulan, dar, cu Mushu şi greieraşul norocos Cri-Kee ca “subalterni”, câştigă respectul camarazilor săi de arme şi admiraţia chipeşului căpitan Shang. Nu-i cunoaşte nimeni taina… Până când, într-o înfruntare directă cu hunii, e rănită şi adevărata-i identitate e dată în vileag. Deşi travestiul o poate costa viaţa şi luptătorii bărbaţi n-o iau în seamă, fata stăruieşte să-şi ducă misiunea la capăt. Dacă va reuşi sau nu vedem în “Mulan”, o escapadă captivantă într-una din cele mai frumoase legende a folclorului chinezesc.
Nominalizată la Oscar, la Globul de Aur şi la Premiile Grammy pentru coloana sonoră, “Mulan” este acum disponibilă pe DVD într-o ediţie specială în premieră, cu scene tăiate, secvenţe amuzante, melodii (“Honor To Us All”, “I’ll Make A Man Out Of You”), videoclipuri (“Reflection” – Christina Aguilera, “True To Your Heart” – Stevie Wonder & ’98 şi “I’ll Make A Man Out Of You” – Jackie Chan), imagini din culisele Disney, comentariile audio ale producătorului şi regizorilor şi alte bonusuri-surpriză. O producţie Disney distribuită de Prooptiki România.
{mosloadposition user10}