Disney ne invită să redescoperim povestea lui Oliver Twist dintr-o nouă perspectivă, în care aventura se îmbină cu prietenia şi distracţia contagioasă cu muzica tonică. Disponibilă pe DVD în premieră naţională într-o ediţie aniversară, de 20 de ani, animaţia clasică “Oliver and Company” / “Oliver şi prietenii” reinterpretează romanul lui Charles Dickens într-o poveste plină de farmec şi voie bună, cu o “distribuţie” canină grozavă.
Oliver, pisoi orfan, descoperă lumea cu ajutorul camarazilor săi, lipsiţi, ca şi el, de dragostea unei familii şi siguranţa unui cămin. Alături de Şmecherul, Tito şi alte personaje care mai de care mai comice şi surprinzătoare, Oliver trece printr-o sumedenie de peripeţii, dar… prietenii la nevoie se cunosc.
Greutăţile îl învaţă pe micul orfan o lecţie de ţinut minte pe viaţă: doar cei care îşi urmează visele şi le văd, într-o bună zi, împlinite. Bunăoară, şansa îi surâde şi lui: Jenny, o fetiţă inimoasă, îi devine stăpâna pe care şi-a dorit-o dintotdeauna şi, astfel, visul de a avea o familie iubitoare şi un cămin se transformă în realitate. O poveste sensibilă şi amuzantă deopotrivă, pe muzica memorabilă a inegalabililor Billy Joel, Huey Lewis şi Bette Midler!
Refăcută la calitate digitală, animaţia “Oliver and Company” / “Oliver şi prietenii” se lansează acum pe DVD într-o ediţie aniversară de 20 de ani, ce include bonusuri de sărbătoare, pe gustul întregii familii: jocul „Marea provocare a lui Oliver în oraş”, scurt-metrajul de animaţie premiat cu Oscar “Lend a Paw”, muzică (‘Why Should I Worry?’ ‘Streets Of Gold’ – Cântă cu noi), imagini din culisele Disney, Making of, istoria animalelor din filmele Disney, album foto, scene amuzante şi multe altele. Distribuit de Prooptiki România.
{mosloadposition user10}