“Cu doar două zile înainte de Valentine’s Day, vorbim despre iubire şi omagiem un român iubit de toţi românii, care ne-a cântat o viaţă cu iubire despre cel mai frumos sentiment omenesc”, astfel a luat startul duminica aceasta cea de-a doua ediţie Gabi Firea Show, cu o frumoasă descriere a unei mari personalităţi a muzicii româneşti. Este vorba despre Angela Similea, un om deosebit, pe care cei de acasă au avut posibilitatea de a-l omagia alături de îndrăgita prezentatoare Gabi Firea şi invitaţii săi.
Într-o atmosferă caldă, de familie, înconjurată de finii săi şi prieteni dragi, Angela Similea a dezvăluit din secretele unui artist care a reuşit să treacă peste timp cu muzica şi personalitatea sa. Îndrăgita cântăreaţă a retrăit alături de Gabi Firea amintirea debutului, iar cei de acasă au descoperit că dorinţa ei iniţială era de a deveni medic pediatru, în căutarea unei meserii pe care mama să o considere stabilă. Momentul care i-a marcat însă traseul profesional a fost un concert cu Maria Tănase, după, Angela Similea luând hotărârea finală de a deveni cântăreaţă.
Tot la Gabi Firea Show, artista a vorbit şi despre modă, un hobby prin care a încercat să se facă utilă societăţii şi mai ales femeilor, pe care, într-o perioadă când informaţia era precară, a încercat să le inspire. Povestirile artistei i-au reamintit şi Gabrielei Firea de momentul banchetului, când s-a străduit să obţină o rochie precum cea pe care o văzuse la televizor, aparţinând bineînţeles Angelei Similea.
Artista a vorbit şi despre pasiunea ei, dansul, mărturisind că este, într-adevăr, o pasiune secretă şi că a luat şi câteva lecţii în acest sens. Pentru ea au venit, aşadar, în platoul emisiunii patru tineri dansatori, însă aceasta a fost doar una dintre multele surprize cu care artista a fost întâmpinată duminică.
Ovidiu Komornyik, Silvia Dumitrescu, Dida Drăgan, Adrian Daminescu, Gelu Voicu şi Lăutarii din Teleorman i-au cântat Angelei Similea, iar aproape de finalul întâlnirii, finalista X Factor, Irina Florea a venit şi ea în platoul emisiunii. Îndrăgita artistă a povestit că urmărind X Factor a fost impresionată de Irina, de nebunia ei scenică, de dorinţa de a-şi dezvălui talentul şi a sfătuit-o pe tânără să aibă în continuare nebunia muncii şi poate să descopere şi teatrul.
Telespectatorii Antena 1 vor putea afla mai multe informaţii accesând pagina oficială a emisiunii gabifireashow.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/gabifireashow.