Catalyst Solutions organizează în perioada 26 – 27 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti a III – a ediţie a celui mai mare târg de carieră din România – Angajatori de TOP – eveniment ce aduce perspectiva unui job de TOP mai aproape de tinerii profesionişti. Târgul este dedicat tinerilor profesionişti cu studii superioare, care au experienţă de până la cinci ani. În această perioadă, Sala Palatului va găzdui un număr de 110 angajatori de top, 80% companii multinaţionale, ce vor veni în întâmpinarea ambiţiilor de carieră ale vizitatorilor cu oportunităţi foarte atractive. Tinerii talentaţi au acces la oportunităţi de calitate iar cu suportul primit la standurile companiilor şi aplicare la faţa locului, posibilitatea de a parcurge într-un interval de timp scurt/ mediu etapele procesului de recrutare şi selecţie pentru angajare creşte considerabil.
“Nu mai este un dubiu că evenimentul oferă şanse reale pentru tinerii profesionişti care îşi caută un job. La ediţia din primavară cele mai multe companii au selectat persoane pentru poziţiile vacante, astfel încât peste 600 de tineri profesionişti şi-au început cariera la Angajatori de TOP”, spune Ana Giurca, consultant Catalyst Solutions.
Şi la aceasta ediţie, ofertele sunt din industriile în creştere: Auto (Automobile Bavaria, Dacia Groupe Renault, Porsche Inter Auto România, Renault), FMCG (Danone, Coca-Cola HBC, Unilever, Kraft, P&G, L’Oreal, JTI România), Retail (Metro Cash& Carry, Praktiker, Real Hypermarket, Carrefour, Cora, Mega Image), Bancar & servicii financiare (BRD, ING, Unicredit Ţiriac Bank, Bancpost, Raiffeisen Bank), IT (Adobe, IBM, Oracle, Route 66, Siveco, TotalSoft, Axway, Xerox), Telecom (Orange, Cosmote, Zapp, Ericsson, Romtelecom, Cisco, UPC România, Tornado Sistems), Servicii& BPO (HP, Genpact, Ipsos Interactive Services, TMF, Teleperformance), Tehnica (Apa Nova, OTV România Apa, Tenaris Silcotub), Consultanţă (BearingPoint, Accenture, ABS, Sistec SBsol), Energie & petrol (Rompetrol, OMV România), Real Estate (Impact), Construcţii (Bouygues, Alumil, Group Colas).
Datorită succesului pe care l-au avut prezentările de companie în rândul tinerilor profesionişti la ediţia trecută, acum 27 de companii au rezervat în programul evenimentului 45 de minute în care vor prezenta ofertele şi programele pe care le-au pregătit pentru atragerea acestora.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansat programul „TOP Talents România” – un proiect innovator pentru piaţa de resurse umane din România, care urmareşte să identifice şi să încurajeze tinerii cu potenţial şi abilităţi deosebite. Proiectul se adresează studenţilor din ultimii doi ani terminali dar şi tinerilor profesionişti cu maxim 2 ani de experienţă. Pentru cei interesaţi, mai multe detalii vor putea fi obţinute la standul dedicat „Top Talents România” din cadrul târgului „Angajatori de TOP”, ediţia din Bucureşti.
Începând cu această toamnă, Angajatori de TOP duce oportunităţile celor mai mari companii din România şi în Timişoara. Prima ediţie a evenimentului va fi organizată în perioada 19-20 octombrie la Centrul regional de afaceri.
“Interesul pentru tinerii profesionişti din Timişoara a determinat peste 50 de angajatori să confirme prezenţa la eveniment pentru aceasta toamnă. Multe companii recrutează pentru joburi locale, dar sunt şi angajatori care vor atrage tineri talentaţi pentru operaţiunile din Bucureşti. Asteptăm un număr minim de 5,000 de vizitatori, studenţi în ani terminali şi tineri profesionişti cu până la cinci ani de experienţă”, ne spune Mihai Cima, Project manager din partea Catalyst Solutions.
Evenimentul va fi deschis în intervalul orar 10,00 – 18,00 iar intrarea este gratuită. Mai multe informaţii se pot obţine accesând portalul www.hipo.ro, care în lunile octombrie şi noiembrie va funcţiona şi ca platformă online a Angajatori de TOP.
{mosloadposition user10}