În ultimii cinci ani compania Henkel a înregistrat succese în domeniul dezvoltării durabile, materializate în reducerea consumului de energie cu 21 procente, a celui de apă cu 15 procente şi a deşeurilor cu 32 de procente, în condiţiile în care profitul şi vânzările păstreaza trendul ascendent. Până în anul 2012, Henkel intenţionează să reducă consumul de energie cu încă 15 procente şi să reducă cu încă 10 procente consumul de apă şi cantitatea de deşeuri. Dl. Ulrich Lehner, Preşedintele Consiliului Director al Henkel KgaA a ţinut să menţioneze în cadrul conferinţei dedicate dezvoltării durabile următoarele : “Multe clasamente, precum şi premiile primite confirmă poziţia Henkel de lider mondial în domeniul dezvoltării durabile şi al responsabilităţii sociale. Şi, întrucât noi am adoptat aceste idealuri cu multe decenii în urmă, acum elaborăm deja soluţii pentru problemele actuale, cum ar fi ameninţarea tot mai mare a schimbărilor climatice. În acest sens, ne concentrăm pe optimizarea tuturor mărcilor şi tehnologiilor noastre, în trei faze ale ciclului lor de viaţă: cercetare-dezvoltare, producţie şi utilizare.”
De exemplu utilizarea adezivilor Henkel contribuie la reducerea consumului de combustibili şi a emisiilor de dioxid de carbon a maşinilor moderne. Iar detergenţii şi produsele de curăţat Henkel se comportă excelent chiar şi la temperaturi scăzute, ceea ce permite reducerea consumului de energie al unei gospodării. “Acestea sunt doar câteva exemple dintre numeroasele soluţii inteligente de la Henkel”, a adăugat dl. Lehner.
Datorită economiei de energie, emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu 15 procente. De asemenea, accidentele de muncă au scăzut cu 72 de procente. În această perioadă de cinci ani, vânzările au crescut cu 39 de procente, iar profitul cu 61 de procente.
Pornind de la performanţele companiei în domeniul dezvoltării durabile din ultimii 10 ani, Wolfgang Gawrisch, Director departament Cercetare-Tehnologie şi Preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Henkel, a anunţat noi şi ambiţioase obiective pentru companie : “Luând anul 2007 ca bază, în următorii cinci ani, intenţionăm să reducem consumul de energie cu încă 15 procente, consumul de apă cu încă 10 procente, la fel şi cantitatea de deşeuri, la mia de kilogram producţie.” Privitor la accidentele de muncă, Gawrisch a adăugat : “Ne vom strădui în continuare, desigur, să atingem cota zero de accidente de muncă. Ţinta noastră până în anul 2012 este o reducere suplimentară de 20 de procente a accidentelor de muncă.”
Un alt angajament important al companiei Henkel, adaugă Gawrisch, îl reprezintă principiile conform cărora toate produsele noi trebuie să contribuie la dezvoltarea sustenabilă în cel puţin o zonă de interes, toţi angajaţii să fie instruiţi, asigurându-ne astfel că sunt calificaţi pentru activitatea pe care o desfăşoară şi că toţi furnizorii strategici îndeplinesc standardele Henkel privind etica profesională.
Dl. Friedrich Stara, Vice-Preşedinte Divizia “Detergenţi şi Produse pentru îngrijirea locuinţei”, a explicat ce înseamnă sustenabilitate în toate etapele ciclului de viaţă. În cazul Persil Megaperls o evaluare a ciclului de viaţă prin perspectiva consumului de energie şi apă arată că cea mai mare parte a volumului de energie şi apă este consumată în timpul fazei de utilizare. În ultimii treizeci de ani, Henkel a reuşit să reducă dramatic concentraţia de detergent casnic, consumul de apă şi electricitate corespunzător unui ciclu de spălare. Această îmbunătăţire a performanţei detergenţilor aduce beneficii atât consumatorilor, cât şi mediului. Stara s-a referit aici la detergentul Persil, care oferă în prezent cea mai bună performanţă la o temperatură de spălare de doar 20 de grade Celsius (spălare la rece). Astfel, consumatorii economisesc energie şi contribuie la reducerea emisiilor de CO2.
Începand cu anul 2008 toate pachetele de detergent Henkel vor purta noul logo “Calitate şi Responsabilitate”. Prin adăugarea noţiunii de « Responsabilitate » la promisiunea « Calitate de la Henkel », Henkel îşi afirmă responsabilitatea faţă de consumatori, mediu şi societate, în general, care sunt la fel de importante pentru companie ca şi promisiunea privind calitatea.
"Acest comunicat conţine previziuni bazate pe estimările actuale ale conducerii Henkel KGaA. Acestea nu reprezintă nicio garanţie a performanţelor pe viitor. Aceste previziuni sunt supuse unor riscuri care ar putea face ca rezultatele sau performanţele reale ale companiei să fie substanţial diferite de cele exprimate aici. Multe dintre aceste riscuri sau incertitudini sunt legate de factori care nu ţin de capacitatea Henkel de a controla sau estima, cum ar fi condiţiile economice în viitor sau comportamentul altor participanţi pe piaţă. Henkel nu intenţionează şi nici nu îşi asumă obligaţia de a actualiza aceste previziuni."
{mosloadposition user10}