La începutul acestei săptămâni, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici au avut loc întâlniri de lucru la care au participat reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX şi ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.
Dezbaterile au vizat Proiectul de modificare a Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
În acest context, conducerea ANFP i-a asigurat pe reprezentanţii sindicatelor că, prin dispoziţiile proiectului de act normativ, nu vor fi afectate drepturile funcţionarilor publici.
Totodată, s-a subliniat faptul că noile prevederi legale vor determina simplificarea procedurilor administrative, reducerea numărului necesar de avize, contribuind la procesul de descentralizare a competenţelor de gestiune a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, precum şi la creşterea capacităţii instituţionale a administraţiei publice din România.
“Modificările legislative propuse răspund necesităţii existenţei în administraţia publică a unui corp profesionist de funcţionari publici şi a unor norme legislative clare şi uşor aplicabile.
Doresc să subliniez importanţa covârşitoare pe care o deţine dialogul social în eforturile noastre de a contribui la dezvoltarea sistemului administrativ românesc. Cu această ocazie mulţumesc reprezentanţilor organizaţiilor sindicale, atât pentru deschiderea pe care au manifestat-o pe parcursul consultărilor, cât şi pentru aportul adus la îmbunătăţirea Statutului funcţionarilor publici”, a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.