Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunţă introducerea în premieră în oferta sa de formare a Programelor de instruire în domeniul IT& C acreditate Microsoft. Programele sunt destinate specialiştilor IT&C din administraţia publică, precum şi altor persoane interesate de tematică, condiţia principală de participare fiind aceea ca persoanele înscrise să fie implicate direct sau indirect în activităţi specifice.
Cursurile se desfăşoară în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, tematica abordată vizînd: planificare şi administrare servere, administrare baze de date, configurarea şi depanarea infrastructurii de reţea, întreţinerea unei baze de date etc. În funcţie de complexitatea temelor, programele au o durată de 14, 5, respectiv 3 zile de formare.
Subliniem faptul că, la sfârşitul fiecărui modul/pachet de formare, vor fi acordate trei certificări:
– certificatul de absolvire ANFP care atestă instruirea specialiştilor IT&C din administraţia publică;
– diploma oficială Microsoft, recunoscută internaţional;
– certificatul CNFPA emis de Ministerul Educatiei şi Ministerul Muncii, în baza căruia se certifică o anumită calificare în funcţie de specificul cursului (“Consultant în informatică”, “Inginer de sistem”, “Programator de sistem/administrator baze de date”).
Informaţii referitoare la tarifele de participare, locaţiile şi perioadele de organizare, precum şi alte detalii sunt disponibile pe website-ul ANFP www.anfp.gov.ro.
{mosloadposition user9}