Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că în data de 26 august 2011 s-a încheiat perioada de înscriere la cea de-a IV-a ediţie a competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România. În prezent se derulează etapa de evaluare a proiectelor, realizată de către reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic şi ai mass-mediei.
Precizăm că instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (ministere, instituţii ale prefectului, consilii judeţene, primării, servicii publice deconcentrate) au înscris în competiţie un număr de 43 de proiecte. Dintre acestea, 10 proiecte au fost înscrise pentru pilonul I – Modernizarea administraţiei publice prin promovarea egalităţii de şanse şi nediscriminării, 23 pentru pilonul II – Îmbunătăţirea serviciilor publice prin managementul orientat spre satisfacţia beneficiarilor şi 10 pentru pilonul III – Dezvoltare locală prin parteneriate şi voluntariat.
Cele mai bune exemple de bună practică vor fi incluse într-un Ghid de bune practici şi vor fi premiate în cadrul Conferinţei „Inovaţie şi calitate în sectorul public” – ediţia a IV-a, eveniment organizat de ANFP în noiembrie 2011.
“Doresc să felicit instituţiile şi autorităţile administraţiei publice pentru că şi-au înscris proiectele în competiţia bunelor practici, numărul crescut al aplicaţiilor, demonstrînd, încă odată, că în administraţia românească se derulează proiecte de mare succes. Vom promova şi premia exemplele de reuşită ale colegilor noştri în cadrul conferinţei internaţionale ce va avea loc în luna noiembrie”, a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.