Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici informează că în perioada 22.08 – 2.09.2011 organizează în colaborare cu partenerii în activitatea de formare şi perfecţionare a personalului din administraţia publică, un număr de 34 de programe de perfecţionare. Cursurile au o durată de 5 sau 7 zile şi se desfăşoară în diverse locaţii din ţară.
ANFP oferă programe de perfecţionare în perioada sus-menţionată în domenii precum: dezvoltare managerială şi organizaţională, activităţi de stare civilă şi evidenţa informatizată a persoanei, gestionarea documentelor unei instituţii publice, eficientizarea activităţii de control financiar şi fiscal, managementul resurselor umane şi salarizarea personalului bugetar, dezvoltarea locală durabilă şi serviciile publice, management de proiect şi fonduri structurale, scrierea propunerilor de finanţare pentru accesarea instrumentelor structurale etc.
Totodată, menţionăm că, în perioada 1 – 19.08.2011, ANFP a derulat un număr de 26 de programe de perfecţionare, cei 478 de participanţi primind certificate cu recunoaştere în administraţia publică românescă.
Informaţii referitoare la programele de perfecţionare oferite de ANFP şi fişele de înscriere pot fi consultate accesînd website-ul ANFP www.anfp.gov.ro, secţiunea Programe de perfecţionare.
“Activitatea de formare şi perfecţionare a resurselor umane din administraţie constituie o prioritate a Agenţiei, de aceea armonizăm continuu oferta noastră cu modificările legislative survenite şi cu nevoile de formare identificate la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice. Suntem convinşi că prin tematicile propuse venim în sprijinul perfecţionării continue a funcţionarilor publici, şi, totodată, îmi exprim bucuria faţă de interesul crescut pentru programele noastre, ceea ce denotă calitatea ofertei ANFP ”, a subliniat Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.