Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat marţi, 23 noiembrie 2010, o întâlnire de lucru cu sindicatele şi structurile asociative. Dezbaterea se înscrie în seria demersurilor iniţiate de Agenţie cu scopul de a modifica Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Agenţia s-a bucurat de reprezentarea la nivel înalt a federaţiilor reprezentative ale funcţionarilor publici din România: Sed Lex, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, Forţa Legii, CNSRL – FRĂŢIA, Publisind, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, precum şi de prezenţa reprezentanţior Asociaţiei Secretarilor de Oraşe din România, Federaţiei Asociaţiilor Secretarilor Judeţelor, Municipiilor, Oraşelor şi Comunelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ Teritoriale din România.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care Proiectul de modificare a Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici se află în procedura de transparenţă decizională. Printre modificările importante propuse a fi aduse Legii, enumerăm:
– definirea clară a sintagmei prerogativă de putere publică;
– modificarea condiţiilor de ocupare a funcţiei publice, avându-se în vedere depolitizarea funcţiei publice;
– desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental şi trecerea persoanelor care ocupă aceste funcţii în corpul de rezervă al înalţilor funcţionari publici;
– descentralizarea organizării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice;
– abrogarea promovării în clasă şi a promovării rapide;
– stabilirea condiţiilor minime necesare de ocupare a funcţiilor publice de conducere;
– stabilirea obligaţiei de transformare a posturilor vacante de nivel superior în funcţii publice de nivel asistent sau debutant.
În cadrul întâlnirii, s-a dezbătut punctual textul proiectului de modificare, articolele ce au generat discuţii referindu-se la suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici în condiţiile declanşării grevei (art. 95, alin 2), precum şi apartenenţa funcţionarilor publici la structurile de conducere ale partidelor sau formaţiunilor politice (art. 44, alin 1). Propunerile partenerilor sociali au fost analizate şi discutate, în funcţie de oportunitate, urmând a fi incluse în textul de lege.
„Apreciez în mod deosebit participarea partenerilor de dialog social la dezbaterea proiectului de lege, acest fapt demonstrând interesul sporit acordat modificării Statutului funcţionarilor publici. Avem acelaşi scop, întărirea funcţiei publice şi protejarea funcţionarilor publici, de aceea contăm pe aportul partenerilor sociali la crearea şi îmbunătăţirea cadrului legal specific funcţiei publice şi funcţionarilor publici”, a menţionat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.